Fost șef din poliție, arestat într-un dosar de trafic de droguri

Fostul şef al Direcţiei de Protecţie Internă din Ministerul de Interne Gelu Oltean a fost reţinut de procurorii DIICOT Braşov, într-un dosar de trafic de droguri de mare risc. Duminică, Tribunalul Braşov a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Gelu Oltean a fost reţinut sâmbătă de procurorii DIICOT Braşov, într-un dosar de trafic de droguri. 

”Trei persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT Braşov într-un dosar de trafic de droguri de mare risc. Aceştia organizau într-o casă din judeţul Dâmboviţa reuniuni de consum de DMT (dimetyltriptamina), drog de mare risc ce conţine AYAHUASCA”, a anunţat DIICOT.

În dosar mai apar Vanessa Youness şi Thomas Lishman, pentru toate cele trei persoane DIICOT cerând arestarea preventivă.

Toţi cei trei ar fi avut legătură cu o clinică de wellness de lângă Bucureşti, unde pacienţilor li s-ar fi dat spre consum o substanţă considerată drog. 

Tribunalul Braşov a admis propunerea procurorilor DIICOT şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. 

Vizualizări: 2,775

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: