Fostul șef al IPJ Gorj, Viorel Caragea, primit în USR

Viorel Caragea, fostul comandant al Inspectoratului Județean de Poliție Gorj, a fost primit în Uniunea Salvați România, filiala Târgu Jiu. Informația a fost confirmată de președintele USR Gorj, Radu Miruță. “Nu a fost găsit niciun articol în baza căruia să nu poată fi primit”, a explicat Miruță.

USR nu primește persoane care au fost în alte partide în ultimii doi ani, care au avut funcții politice în partide parlamentare după 1990 sau care au probleme de natură penală nerezolvate. Pe numele lui Caragea au fost mai multe plângeri în vremea când a fost șeful IPJ Gorj, fiind acuzat de purtare abuzivă. Rămâne celebru cazul omului de afaceri din Motru, Mihai Râmescu, care a intrat în greva foamei pentru a atrage atenția asupra presiunilor la care era supus. "Caragea mi-a cerut să fac afaceri cu el și-apoi m-a amenințat că mă bagă la beci", este una din declarațiile lui Râmescu din acea vreme, acesta nefiind singurul om de afaceri din Gorj care a susținut că a fost amenințat cu "meniul de 24 de ore". Dar, cum Caragea nu are niciun dosar penal trimis în judecată, din punct de vedere al hârtiilor nu are nicio problemă.

“Mai aveam un criteriu privind buna purtare în societate, dar este foarte greu măsurabil”, a mai spus Miruță, precizând că el nu a avut drept de vot, ci doar cele nouă persoane din conducerea USR Târgu Jiu.

Întrebat când a solicitat Caragea să se înscrie în USR, Miruță a spus că tatonările sunt mai vechi, dar că o cerere scrisă a fost făcută acum mai puțin de două săptămâni, termenul limită în care trebuie dat un răspuns pozitiv sau negativ.

USR Târgu Jiu are 112 membri și cu toții vor stabili prin vot lista de candidați la Consiliul Local și candidatul la primărie. Candidaturile pot fi depuse până pe 14 februarie, iar votul va fi secret.

Caragea a candidat independent la funcția de primar al municipiului Târgu Jiu în 2017, la alegerile parțiale, obținând  1.091 de voturi (4,62%). În ultimii ani, Caragea a fost prezent în sute de emisiuni radio-tv, cu teme politice, fără a reprezenta un partid anume.

Vizualizări: 3,145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: