După Steaua – Craiova, am înţeles: starea fotbalului românesc reflectă întocmai tranziţia dureroasă a României de la comunism la un capitalism de extremă stânga, că neocomunism acum, după Iliescu, să zicem că nu mai e. Fiert după ce am fost înghiontit de jandarmi la meci ca să văd Craiova furată de arbitri, am avut discuţii aprinse cu colegii stelişti de redacţie, în ziua următoare. Ca să mă enerveze (sau poate chiar vorbea serios) unul mi-a zis: ”Băi, voi v-aţi plâns mereu pe vremea lui Ceauşescu că echipele mari câştigau campionate incorect şi furau jucători? Ei, acum sunteţi în capitalism şi democraţie. Cine vă opreşte să vă faceţi echipă şi să bateţi echipele mari? Acu' ce tre' să facem? Să dărâmăm şi capitalismul şi să inventăm altă orânduire în care să poată cîştiga şi echipele mici? Să vorbim cu nişte profi de la politologie să inventeze o altă ordine socială, superioară capitalismului şi comunismului. Se va numi: orânduirea în care Craiova poate să bată în Ghencea”.

Şi atunci mi-am dat seama că tocmai aia ne lipseşte: un capitalism şi o democraţie sănătoase. Afară, în capitalismul adevărat, marile echipe bagă bani în transferuri şi infrastructură şi devin, astfel, imbatabile. La noi au venit, deocamdată, doar banii privaţi. Au rămas însă aceiaşi oameni şi aceleaşi prejudecăţi. Şi, mai ales, acelaşi instinct slugarnic de a-l servi pe cel puternic. Da, şi la noi e capitalism: patronii investesc banii. Doar că, decât să rişte investindu-i în jucători care s-ar putea dovedi ţepe financiare, conducătorii noştri preferă să combine avantajele mentalităţii comuniste cu cele ale orânduirii capitaliste: dau banii direct arbitrilor şi şefilor fotbalului. Într-o ţară defectă, strategia lor e, să recunoaştem, corectă. Între a-şi risca banii de dragul adrenalinei şi a plăcerii jocului și a merge la sigur, orice afacerist serios alege a doua variantă. Problema e a sistemului şi grav e că nimeni nu are chef să trateze sistemul, atâta timp cât el funcţionează.

V-am mai zis eu de Brucan. S-a înşelat. Trebuie să treacă zeci de ani nu ca să înţelegem capitalismul, ci ca să reuşim măcar să ajungem la el.

mantzy.wordpress.com