Fractură craniană căutată la doi metri sub pământ

Zvonurile conform cărora bărbatul mort în accidentul rutier în care a fost implicat în toamna anului trecut fostul şef al PDL Gorj, Ionel Manţog, ar fi avut o fractură craniană pe care medicii legişti gorjeni nu au „observat-o” au fost infirmate ieri în mod oficial. Cadavrul victimei a fost deshumat şi readus pentru aproape o oră la lumina zilei, procurorul de caz convingându-se astfel că informaţiile pe care le-a primit despre fractura respectivă au fost doar fabulaţii.

Cimitirul din satul Lupoaia, lângă Motru, a fost ieri plin de oameni, deşi acolo nu avea loc nicio înmormântare. Din contră, spre disperarea familiei celui decedat toamna trecută, procurorul de caz, Gheorghe Covei, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a dispus deshumarea cadavrului. Anchetatorul a invocat posibile informaţii pe care le-ar fi primit în ultimele zile de la o jurnalistă din Târgu Jiu, care susţinea că are dovezi despre existenţa unei fracturi craniene ignorate de medicii legişti de la Târgu Jiu. Covei a avut de luat una dintre cele mai grele decizii din viaţa sa pentru că între aflarea adevărului şi durerea din sufletul rudelor celui mort a pus mai presus interesul public şi dorinţa de clarificarea lucrurilor.

          Trupul neînsufleţit şi aproape intrat în putrefacţie al lui Constantin Frăţilă, bărbatul care a suferit un infarct înainte de a fi urcat în ambulanţa care a fost implicată în accidentul rutier, a fost readus la suprafaţă, deşi nimeni din familia sa nu dorea acest lucru. Membrii familiei au trimis anterior chiar o scrisoare către procurorul Covei în care îl informau că nu sunt de acord  cu exhumarea, motiv pentru care ieri în cimitir au fost aduşi şi aproape 20 de poliţişti. Zona mormântului a fost delimitată cu o bandă şi dincolo de aceasta nu au mai putut să treacă decât persoanele pe care procurorul Covei le-a acceptat. Medicul legist Florin Dijmărescu de la Târgu Jiu a fost cu greu acceptat ca martor, nu ca specialist.

          Nici vorbă de fractură craniană

Medicul din Târgu-Jiu, Claudia Beldean, a concluzionat după efectuarea necropsiei că un infarct reprezintă cauza decesului, rănile suferite de Frăţilă neavând un rol major în producerea morţii acestuia. Medicul legist fusese pus la zid însă înainte de efectuarea acestei necropsii, fiind suspectată de faptul că nu ar fi „observat” fractura craniană cu care fusese sesizat acum procurorul Covei. Specialiştii legişti aduşi ieri de la Craiova au fost însă categorici în stabilirea concluziilor preliminare, ei declarând la faţa locului că nu există nici un fel de fractură craniană. „N-am găsit nimic nou. S-a conformat prezenţa plăgii, dar nu a unei fracturi, a unei presupuse, de fapt, fracturi. Gurile rele spuneau că există o fractură, dar noi o spunem categoric că nu există o fractură la cap”, a precizat Mihail Ştefănescu, expertul legist adus de la Serviciul de Medicină Legală Craiova.

          Procurorul Covei nici nu a mai rămas în preajma cadavrului după ce legiştii i-au dat vestea că nu există o asemenea fractură craniană, el retrăgându-se mai la distanţă pentru a discuta cu rudele celui mort, dar şi pentru a mai scăpa de mirosul extrem de greoi care le-a tăiat multora respiraţia, deshumarea unui cadavru la temperaturi ridicate nefiind deloc o muncă uşoară sau plăcută. „Am dorit să stabilim cu certitudine cauzele decesului. Pe ceea ce s-a afirmat că ar fi fractură craniană nu se confirmă. Ridicăm şi alte probe pentru a stabili la laborator cauzele decesului, dar în privinţa fracturii, aceasta, repet, nu există”, a menţionat procurorul Covei. Pe parcursul celor câteva ceasuri procurorul a purtat diferite discuţii cu oamenii veniţi să se intereseze de caz, el menţionând la un moment dat şi că ambulanţa implicată în accident nu prea este „ambulanţă”. Acesta a opinat că scaunul asistentului medical este atât de prost amplasat încât asistentul este ori prea departe de pacient dacă doreşte să rămână pe scaun prins cu centura de siguranţă, aşa cum cer normele, ori trebuie să renunţe la centură şi atunci îşi riscă propria viaţă în cazul unui accident. Din cunoştinţele sale, procurorul a remarcat şi motoarele cu care sunt dotate ambulanţele, fiind sub necesarul de care acestea ar avea nevoie, toate aceste opinii fiind însă colaterale dosarului pe care îl are acesta acum în lucru.

          Medicii legişti aduşi de la Craiova pentru a elimina orice dubiu au prelevat probe din ţesuturile bărbatului decedat pe care le vor analiza în laborator, trupul neînsufleţit fiind apoi înhumat din nou creştineşte. Minute în şir rudele au plâns şi l-au jelit pe cel a cărui linişte a fost tulburată doar pentru că au existat persoane care au pus la îndoială profesionalismul medicilor legişti gorjeni. Preotul localităţii a efectuat o slujbă religioasă, iar în amintirea celui mort s-a dat de pomană, rudele decedatului împăcându-se cu gândul că, pentru a spulbera orice suspiciune pe viitor, a fost nevoie de un demers pe care au trebuit să-l accepte, deşi e greu de crezut că cei care au cerut deshumarea ar fi fost de acord cu aşa ceva pentru o rudă apropiată lor.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: