Fratele lui Potârcă, condamnat și pentru că a mințit la instanță

Fratele lui Constantin Ninel Potârcă a fost condamnat miercuri într-un dosar penal în care era acuzat de procurori că a mințit în timpul audierii sale ca martor într-un dosar de cămătărie. Tănase Potârcă este și el în spatele gratiilor, alături de fratele său, „Obama de Meteor”, pedeapsa primită în actualul dosar fiind contopită cu cea pentru care face deja pușcărie, în final rezultând o condamnare mai mare decât cea pentru care credea că va sta în penitenciar. În plus, instanța l-a obligat și la plata a 800 de lei drept cheltuieli de judecată, verdictul nefiind unul definitiv.

 „Condamnă inculpatul Tănase Potîrcă la pedeapsa de 6 luni închisoare. Constată ca fapta dedusă judecății este săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de pedeapsa de 5 ani închisoare (...), pedeapsă ce a fost contopită cu pedeapsa de 6 ani închisoare. Adaugă pedeapsa de 6 luni închisoare la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute 6 ani şi 6 luni închisoare. Deduce din pedeapsa stabilită perioada executată de la 18.09.2014 la zi”, a decis Judecătoria Târgu Jiu.

Vizualizări: 322

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: