Fugea din ţară să scape de puşcărie. Mutu, prins la graniţă!

Tânărul din Târgu Jiu care a fost condamnat de judecătorii Curții de Apel Craiova la o pedeapsă privativă de libertate pentru un scandal făcut anul trecut pe o stradă din municipiu a încercat să fugă din țară înainte de a fi emis mandatul de arestare pe numele său.

 Aurel Dragoș Victor, de 21 de ani, zis și „Mutu”, a fost condamnat împreună cu Mihai Ciprian Oprița, zis și „Potcoavă”, amândoi fiind implicați anul trecut într-o bătaie cu lopeți produsă pe DN 67, la intersecție cu strada Slobozia, din municipiu, la acel moment circulația fiind oprită, șoferii fiind nevoiți să asiste la scenele violente. Agresorii au fugit, dar au fost prinși mai târziu, în decembrie 2015 judecătorii gorjeni condamnându-i cu suspendare și obligația de a presta muncă în folosul comunității. Lucrurile s-au schimbat la Curtea de Apel Craiova, unde judecătorii au decis condamnarea lor la câte 4 ani și 3 luni cu executare, „Mutu” încercând să plece din țară pentru a nu ajunge după gratii.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota au depistat un cetăţean român căutat de autorităţile române, pe numele lui fiind emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru tentativă de omor. În data de 12.07.2016, în jurul orei 14.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice cetăţeanul român Aurel D, în vârstă de 21 de ani, din judeţul Gorj. În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele tânărului era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 4 ani şi 3 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Tânărul a fost predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, a comunicat comisar șef de poliție Laura Beatrice Bondar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor.

Vizualizări: 801

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: