Funcţii puţine, candidaturi multe pentru alegerile PD-L Gorj

Democrat-liberalii interesaţi de funcţii în PDL Gorj mai au timp până azi la ora 17 să-şi depună candidaturile. Oricum, trebuie să ştie că este „mare aglomeraţie dovedindu-se prea puţine funcţii comparativ cu doritorii. Până acum şi-au depus candidaturile 15 democrat liberali pentru 10 funcţii de vicepreşedinţi, şi 16, pentru 6 funcţii de secretari executivi.

Oricum, bătălia este pentru funcţiile de prim-vicepreşedinţi, două la număr, pentru care se făcuse un aranjament din care câştigători ar fi trebuit să fie deputatul Severus Militaru şi primarul de la Rovinari, Dorin Filip. În cursă a intrat însă şi Marcel Hoară căruia i se dau mari şanse de câştig în defavoarea lui Militaru.

Alegerile vor avea loc pe 19 martie şi va participa şi Vasile Blaga şi Sulfina Barbu.

Numărul mare de candidaturi de până acum se poate amplifica după ce data de depunere a acestora a fost prelungită până astăzi la ora 17. Iniţial preşedintele interimar al PD-L Gorj anunţase ca dată limită de depunere a candidaturilor, ziua de 12 martie, zi în care ar fi trebuit validate în şedinţă CODA persoanele care au susţinere. După ce ziarul Pandurul a relatat însă că ultima zi de depunere a acestora este 14 martie şi nu data pe care o anunţase Ruşeţ, lucrurile s-au schimbat.

Militaru, criticat pentru „blatul“ cu Ruşeţ

Bursa zvonurilor nu arată prea bine pentru Militaru, care se pare că este criticat pentru aranjamentul cu Ion Ruşeţ. Chiar dacă acesta îşi aranjase pentru un post de prim-vice, lucrurile ar putea lua o altă întorsătură, în joc intrând si Marcel Hoară. Până la urmă, cel care pare să-şi fi aranjat lucrurile este primarul de Rovinari, Dorin Filip.

 Pentru aceste funcţii lupta va fi una grea deoarece delegaţii vor trebui să aleagă între unul dintre primarii buni ai partidului, Dorin Filip, preşedintele ANDZM, Marcel Hoară, care a adus mulţi bani în Gorj. „Eu cred că oamenii vor vota proiecte politice de viitor, pe care eu le am, am şi ce să le spun oamenilor, fapte nu vorbe, am adus bani pentru judeţul Gorj. Eu cred că de asta trebuie să se ţină cont şi nu de aranjamentele care s-au făcut să iasă Militaru şi Filip”, a declarat Marcel Hoară.

Printre cei care şi-au anunţat susţinerea pentru Hoară sunt Vasile Vlăduleanu, primarul de la Bâlteni, şi cel de la Cătunele, Florinel Ţuilă.

Aglomeraţie la vicepreşedinţi

PDL Gorj va avea zece vicepreşedinţi, dar 15 persoane s-au arătat interesate. Este vorba despre Iustin Moţa, consilier judeţean, Petre Traşcă, Gheorghe Mitescu, inspector şcolar general adjunct, Constantin Drăghici, primarul de la Săuleşti, Sorin Ştefănescu, primarul de la Bărbăteşti, Ilie Ungureanu, primarul de la Ţicleni, Nicolae Giuran, Ion Dobriţoiu, Ion Gruescu, primarul de la Negomir, Liviu Cotojman, primarul de la Roşia de Amaradia, Corneliu Gârjoabă, director Resurse Umane la CE Turceni, Nicolae Daviţoiu, preşedinte la municipiu şi consilier local, Marcel Hoară, Ana Purcăreanu, director la Poşta Română filial Gorj, şi Ionel Stoica, purtător de cuvânt al PD-L. Dintre cei 15, printre favoriţi pentru a ocupa funcţia de vicepreşedinţi după cum spun surse din partid sunt Gheorghe Mitescu, Constantin Drăghici, Nicolae Giuran, Ion Gruescu, Liviu Cotojman, Corneliu Gârjoabă, Nicolae Daviţoiu şi Ana Purcăreanu.

Ion Fugaru vrea secretar general adjunct

Pentru cele şase funcţii de secretar executiv şi-au depus candidaturile Ilie Crintea, viceprimarul de la Bumbeşti Jiu, Ana Purcăreanu, Ilie Ungureanu, Emil Dragomirescu, Gheorghe Novac, Dan Vâlceanu, Ion Garcea, vicepreşedinte PD-L Berleşti, Sorin Chircu, Gheorghe Medar, Elena Cojocaru, Victor Golea. Pentru funcţia de secretar general s-a înscris Ion Cilibiu, pentru cele două de secretar general adjunct sunt 3 candidaturi cea a lui Gheorghe Grivei, Ion Fugaru şi Elena Cojocaru, iar pentru cea de trezorier s-a înscris directorul comercial de la CE Turceni, Gheorghe Copaci.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: