Funcţionar bancar, în arest pentru înşelăciune

Poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul I.P.J Gorj au extins cercetările într-un dosar penal privind prejudicierea unei instituţii bancare prin încheiere de contracte de credit bancar în baza unor documente false şi au dispus reţinerea unui bărbat de 32 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, cercetat pentru comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune. Bărbatul este suspectat că, în calitate ofiţer de credit, a înlesnit activitatea infracţională a unui alt suspect, în prezent arestat preventiv, care, uzând de adeverinţe de salariu falsificate, a obţinut credite bancare în sumă de aproximativ 57.600 lei, necesare achiziţionării unor produse electrocasnice cu plata în rate.

În fapt, la data de 6 iulie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor Gorj dispuneau reţinerea pe timp de 24 de ore a lui G.A., de 37 ani, din comuna Berleşti, judeţul Gorj, cercetat pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, constând în aceea că, în perioada noiembrie 2010 - mai 2011, a completat în fals mai multe adeverinţe de salariu, prin care se atesta, în mod fictiv, angajarea unor persoane. S-a mai stabilit că folosindu-se de aceste adeverinţe falsificate, suspectul a contractat credite în scopul achiziţionării unor produse electrocasnice cu plata în rate.

La aceeaşi dată, având în vedere probatoriul administrat în cauză, ofiţerii de investigarea fraudelor l-au prezentat pe G.A., cu propunere de arestare preventivă Parchetului, respectiv Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, magistraţii emiţând pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Extinzând cercetările în acest caz, poliţiştii de investigare a fraudelor au stabilit că G.A. şi-a derulat activitatea infracţională în complicitate cu B.B.F., de 32 de ani, din Târgu-Jiu, judeţul Gorj, care, în calitate de angajat în funcţia de ofiţer de credit la o firmă din municipiul Târgu-Jiu, l-a ajutat pe G.A. şi alte persoane, să încheie contracte de credit cu o instituţie bancară, deşi cunoştea că adeverinţele de salariat prezentate la dosare sunt false. Mai mult, produsele obţinute în baza contractelor de creditare în sumă totală de 57.594 lei, au fost valorificate de către B.B.F. .

Poliţiştii au emis pe numele suspectului B.B.F., ordonanţă de reţinere pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca astăzi, 24 iulie, să îl prezinte cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Biroul de presă al IPJ Gorj

Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: