Funcţionara APIA de la Motru rămâne incompatibilă

O primă etapă a procesului angajatei de la Motru a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură s-a încheiat cu un verdict nefavorabil pentru aceasta din partea justiţiei. Magistraţii Curţii de Apel au respins acţiunea acesteia de a contesta la Craiova verdictul dat de Agenţia Naţională de Integritate, care o consideră incompatibilă cu statutul de funcţionar public.

Judecătorii au considerat că inspectorii ANI au avut motive temeinice atunci când au făcut publică incompatibilitatea constatată, Otilia Arjocu având acum posibilitatea să formuleze recurs la verdictul magistraţilor.

Inspectorii ANI au anunţat la începutul lunii septembrie că Arjocu s-a ocupat şi de afaceri într-o perioadă în care nu avea voie, legea interzicându-i un astfel de cumul de activităţi. „Doamna Otilia ARJOCU s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17.07.2006 – 12.11.2009, deoarece a deținut simultan atât funcția publică de referent în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (Centrul Județean Gorj – Centrul Local Motru), cât și calitatea de administrator al S.C. OLNIMAREX S.R.L. Începând cu data de 17.07.2006, doamna Otilia ARJOCU deține funcţia publică de referent în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (Centrul Județean Gorj – Centrul Local Motru). De asemenea, în perioada 17.07.2006-12.11.2009, doamna Otilia ARJOCU a deținut calitatea de administrator al S.C. OLNIMAREX S.R.L”, conform unui comunicat de presă al ANI.

Incompatibilitate

Otilia Arjocu este din Padeş şi, conform declaraţiei de avere, are din anul 2010 o casă de 160 mp împreună cu soţul său. Cei doi mai au şi două autoturisme, o Skoda Fabia, din 2001, şi WV Passat, din 2007, dar şi un credit de 5200 de euro luat pe zece ani, până în 2016. Banii au fost luaţi în perioada în care funcţionara de la APIA se ocupa şi de afaceri, veniturile sale salariale fiind de circa 18.000 de lei pe anul trecut, soţul, Nicolae, câştigând peste 30.000 de lei de la Hidroelectrica, unde lucrează ca electromecanic. Interesant este însă că Nicolae Arjocu figurează în declaraţia de avere a soţiei şi ca persoana căreia APIA i-a plătit anul trecut subvenţii de 16.236 lei. Şi mai interesant este că soţii Arjocu nu au în respectiva declaraţie de avere nicio palmă de pământ trecută. Cireaşa de pe tort o reprezintă însă sumele încasate de la APIA de fratele Otiliei, Gheorghe Grecu, în 2010 acesta primind peste 65.000 de euro, faţă de aproape 8200 cât luase în anul anterior.

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: