Gabriel Caba: Este un pas foarte important în cariera mea

Fundaşul Gabriel Caba a fost urmărit de responsabilii celor de la ACS Viitorul Târgu Jiu la ultimul meci din 2021. În ultima etapă a Ligii a 3-a din 2021, fosta sa echipă, Sportul Șimleu Silvaniei, a învins pe teren propriu, scor 2-1, Lotus Băile Felix, iar evoluția jucătorului recent transferat i-a mulțumit pe trimișii celor de la clubul din Liga 2.

Fundașul Gabriel Caba a precizat că este un pas în față pentru el acest transfer, dar are de tras pentru a se impune la noua echipă, fiind conştient că e posibil ca pe postul său să vină fotbaliști cu experiență, aşa cum a anunţat noul antrenor Octavian Benga.

”Am avut şansa să fiu urmărit în meciul din ultima etapă şi am fost contactat de către cei de la ACS Viitorul Târgu Jiu. Este un pas foarte important în cariera mea, având în  vedere că am jucat doar un sezon şi jumătate în Liga a 3-a. Voi fi la fel de serios, voi munci mult mai mult pentru a ajunge cât mai sus. A fost o perioadă frumoasă la Sportul Șimleu Silvaniei, în care am acumulat multă experienţă. Am luat tot ce a fost mai bun şi folositor în acest timp petrecut  sub Măgură şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine”, a declarat Gabriel Caba pentru Sportul Sălăjean.

Născut la Satu Mare, Gabriel Caba a făcut junioratul la Sport Team București și a mai jucat pentru Olimpia Satu Mare. În prima parte a campionatului din Liga 3, fundașul a jucat în șase meciuri și a marcat de două ori.

La ACS  Viitorul Târgu Jiu, Gabriel va fi coleg cu fratele său, Laurenţiu Caba, venit în vara lui 2021 în Gorj de la o echipă de Liga 4 din Satu Mare.

Vizualizări: 597

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: