Generalul Oprea a pus ochii pe conducerile CE Oltenia şi ANRE

Susţinerea PSD şi a lui Victor Ponta la guvernare ar putea costa câteva funcţii în energie, la CE Oltenia, Transelectrica şi Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei (ANRE). Potrivit presei centrale, vicepremierul Gabriel Oprea ar vrea ca UNPR, partidul pe care-l reprezintă, să ia locul membrilor PLR- partidul lui Călin Popescu Tăriceanu – în companiile energetice.

Potrivit unor surse citate de presa centrală UNPR vrea postul de vicepreşedinte ANRE. Trei posturi cheie din cadrul ANRE urmează să fie vacantate din 23 aprilie. ANRE controlează tarifele reglementate ale distribuitorilor, furnizorilor şi transportatorilor de energie şi gaze. S-ar părea că pentru postul de vicepreşedinte al ANRE ar lupta şi PNL, dar şi UDMR. Dar generalul Oprea ar vrea, se pare, conducerea Transelectrica, deşi Toni Teau a fost selectat director pe OUG 109.

Interesant este că UNPR a pus ochii şi pe conducerea Complexului Energetic Oltenia, care recent a înlocuit mai mulţi membri ai Consiliului de Supraveghere. Noul Consiliu are o componenţă provizorie urmând ca într-un an să se facă selecţia pe 109. Cei care au fost numiţi la CS al CE Oltenia sunt agreaţi de PLR. Tot de la PLR este şi ministrul energiei, Andrei Gerea. La Hidroelectrica, Oprea ar vrea, scrie ziarul Bursa, să-l impună pe Dan Plaveti, cel care a fost şef la ANRE în guvernarea Boc. Potrivit presei, Oprea îşi face aceste calcule în situaţia în care PLR, partidul lui Tăriceanu, ar fi cu un picior în afara guvernării. Dacă Tăriceanu, şeful Senatului, nu reuşeşte să-l salveze pe Dan Şova de arest atunci nu va mai rămâne în fruntea Camerei.

Vizualizări: 165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: