Geoană: Ponta m-a sfătuit să mint, dar am preferat să spun adevărul

Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană susţine că a fost sfătuit de Victor Ponta, la dezbaterea avută cu Traian Băsescu înaintea ultimului tur al prezidenţialelor din 2009, să spună că a fost acasă, la nevastă, în cazul unei întrebări despre vizita făcută la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

"Ce am căutat la domnul Vîntu cu o seară înainte de dezbaterea finală de la postul Realitatea? Aveam informaţii că echipa lui Traian Băsescu era deja în posesia întrebărilor pe care moderatorul trustului Realitatea urma să le adreseze celor doi candidaţi în dezbaterea de a doua zi. Şi am dorit să aflu de la sursă, de la patronul acestui trust, care sunt aceste întrebări şi dacă se poate asigura un teren de joc egal între cei doi candidaţi. Nu cunoşteam, şi nu cunosc nici astăzi, episodul domnului Popa şi arestarea sa cu o zi înainte undeva prin Asia. Domnul Băsescu a minţit că vizita mea avea legătură cu acest subiect", a spus Geoană. El a menţionat că a avut cu Vîntu o discuţie scurtă.

"Discuţia noastră (cea cu SOV), extrem de scurtă, a fost legată de întrebările şi de dezbaterea de a doua zi. Ea a fost purtată cu patronul trustului Realitatea Caţavencu. La domnul Vîntu acasă nu este nici jacuzzi - şi oricum nu sunt un mare amator de jacuzzi - nici masă de şah, este un personaj cu un important handicap locomotor, care se deplasează greu. Şi am încercat să aflu înainte de dezbatere dacă se desfăşoară pe un teren echilibrat. Atât şi nimic mai mult", a spus Geoană. El a precizat că după alegeri contactul său cu Vântu a încetat.

"Am aflat de apariţia fotografiilor cu câteva minute înainte de a intra în platou. Victor Ponta, care era purtătorul de cuvânt al campaniei, mi-a spus: «Dacă vă întreabă dacă aţi fost la Vîntu, minţiţi şi spuneţi că aţi fost acasă la nevastă». Am preferat să spun adevărul. Poate a fost o naivitate, poate o greşeală", spune Geoană.

Preşedintele Senatului nu exclude varianta unei capcane în care ar fi fost atras înaintea ultimului tur al alegerilor prezidenţiale din 2009.

"Multă lume speculează dacă nu am fost atras într-o capcană. Cum de au apărut pozele în «Academia Caţavencu», parte a trustului lui Vîntu, fără ca Vîntu să fi ştiut? E clar că ceva necurat a fost. Cei care susţin teza conspiraţiei şi a complotului au un argument: întreaga campanie a domnului Băsescu a fost de demonizare a mea şi a partidului prin asocierea cu comunismul şi cu mogulii", mai spune Geoană.

Vizualizări: 85

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: