Primarul Mazilu, karatistul din Cărbuneşti

Primarul din Târgu-Cărbuneşti, Mihai Mazilu, este plin de surprize. După ce a demonstrat de nenumărate ori că este slobod la gură făcând declaraţii şoc, primarul a poftit o echipă de la Gorj Tv să vadă cum p ajută pe fiica sa să se antreneze la karate.

Primarul Mihai Mazilu este mândru că fiica lui cea mică s-a apucat de karate. Deşi el a făcut judo în tinereţe cunoaşte foarte bine şi karate astfel că îi mai dă din când în când lecţii fiicei sale. „Un părinte este dator să dea lecţii la copil toată viaţa. O mai ajut pe fiica mea la partea de mişcare. În 1979 am obţinut locul patru pe ţară la judo. Mă bucur foarte mult că fiica mea iubeşte acest sport, este o bucurie enormă în sufletul meu“, a spus Mihai Mazilu, primarul oraşului Târgu Cărbuneşti.

Gabriela Mazilu are 14 ani. S-a apucat de karate în urmă cu doi ani. A învăţat repede procedeele acestui sport, dovadă este faptul că a reuşit să urce pe podium în Cupa României la karate din acest an. A obţinut locul II pe ţară la Kumite şi locul III pe ţară la Cupa României la Kata. Se pregăteşte de două ori pe săptămână la club şi zilnic acasă. „Aşa cum a spus şi tatăl meu o minte sănătoasă este într-un corp sănătos. Îmi place să-mi petrec timpul liber făcând karate şi cred că de la tatăl meu am moştenit această pasiune”, a spus Gabriela.

Tânăra vrea să facă performanţă în acest sport. „Nu o să renunţ la karate este lung drumul pe care am pornit, dar nu este foarte greu aşa că o să-l parcurg până la capăt”, a mai spus Gabriela.

Mazilu şi-ar băga adversarii politici în concediu medical

Campion la judo, edilul este mândru că are cine-i duce mai departe talentul, de bun sportiv. Omul spune că ştie să lovească atât de bine că i-ar băga în concediu medical pe toţi adversarii din lumea politică dacă legea i-ar permite.

Mihai Mazilu regretă că acest sport nu-l ajută în viaţa politică. „Din păcate în politică nu pot să profit de acest atu pe care-l am pentru că dacă aş putea ar fi multă lume în multe zile de medical”, a mai spus Mazilu.

Primarul aşteaptă cu nerăbdare următorul campionat naţional de karate la care speră ca fiica lui să obţină locul întâi.

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: