E reconfortant să știi că, oricât de agitate ar părea apele și oricât de complicate ar părea procesele din interiorul politicii românești, până la urmă toate se așază cuminți cap la cap, ca un puzzle de 100.000 de piese căruia trebuie să-i găsești chichița și-apoi îl rezolvi pe nerăsuflate. Nu-i mai simplu așa- USL-ul îl vrea dat jos pe Geoană de la șefia Senatului pentru că o eventuală suspendare a lui Băsescu l-ar aduce pe cel aflat pe acea funcție în postura de președinte interimar al statului. Or Geoană e luzărul, nu vrea nimeni să-i ofere a doua ocazie să țopăie și să urle că a câștigat. În plus, i-ar putea fi fatal să treacă printr-o nouă depresie de genul celei din 2009. Și, desigur, mai e și ultimul motiv, cel mai grav: dacă opoziția ar reușit să-l suspende pe Băsescu, Mircea Geoană va fi deja la al doilea mandat de președinte. Or asta, conform Constituției, înseamnă că nu va mai putea candida a treia oară. Și ce ne facem noi atunci- De cine mai râdem- Schimbăm Constituția-!

Altfel, mi se întâmplă ceva îngrijorător. De vreo câteva săptămâni, de când au ajuns amândoi în atenția publicului (și în același timp, ce nasol!), am început să-i confund pe Geoană și Ponta. Adică mă gândesc la unul din ei și folosesc numele celuilalt. Gen ”Bă, Geoană, după ce s-a însurat cu Daciana, [...]” sau ”Ponta, președintele Senatului...”. Nici nu-mi dau seama exact pentru cine e grav asta. Pentru unul dintre cei doi sau pentru mine- Poate dacă ar candida amândoi pe un singur loc...