Giorgi: ”Este o hărțuire evidentă. Să își ceară scuze!”

Aproape 20 de foști șefi ai Minprest SA sunt chemați în instanță și asta după ce Consiliul de Administrație al societății a decis că trebuie să recupereze un prejudiciu de 2,9 milioane de lei. Mai exact, este vorba despre 19 foști directori, printre care se află și fostul șef al Minprest Rovinari, Gabriel Giorgi. 

Gabriel Giorgi spune că Înalta Curtea  de Casație și Justiție a decis că foștii conducători nu au nicio vină, iar banii nu li se vor putea imputa. ”Ne-am trezit vreo 19 oameni să ni s-a făcut o acțiune în instanță la cererea Consiliului de Administrație. Din ceea ce știu eu, conducerea executivă nu are nicio vină, ci doar forțată de Consiliul de Administrație și acționarul majoritar CE Oltenia. Nu au așteptat nici măcar soluționarea contestației cu ANAF-ul. Înalta Curte de Casație și Justiție ne-a dat dreptate nouă, celor care eram la vremea respectivă, că noi am respectat materia legislativă și nu am greșit cu nimic. Cei de la Minprest și CEO nu au acceptat și au făcut alte demersuri. În loc să se ocupe de companie, ei se ocupă să facă plângeri penale și să îmi facă mie dosar penal”, a spus Gabriel Giorgi, la Radio Infinit.

Giorgi mai este de părere că ar putea fi vorba despre un dosar politic. ”Este evident că este politic. Nu o să rămână așa. Eu am încredere în justiția din țara asta și vor fi demonstrate toate la timpul lor. Acel control a fost făcut cu dedicație și a fost făcut cu direcție. Eram eu și voiau să scape de mine. Mă surprinde atitudinea directoratului CE Oltenia, ținând cont de acțiunile pe care le-a făcut și le face împotriva mea. Evident că este comandă politică. Noi mergem în instanță să ne judecăm pe o faptă care nici măcar nu există, fiind închisă de instanțele judecătorești din România”, a mai spus Giorgi.

Fostul șef Minprest Rovinari mai spune că se simte hărțuit. ”Măcar să aibă bunul simț și să își ceară scuze pentru toată această hărțuire. Este o hărțuire evidentă. Eu sunt învățat cu astfel de lucruri, dar mai sunt alții care nu au avut treaba cu așa ceva. Este păcat că se întâmplă așa ceva”, mai declară fostul director al Minprest Rovinari.

Vizualizări: 2,265

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: