Giurcău promite dezvăluiri despre patronii de presă

Mădălin Giurcău, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Gorj, a făcut ieri primele declaraţii după ce a fost destituit din funcţie. Pe 2 aprlie face o conferinţă de presă şi va spune mai multe lucruri. Nu îi are la suflet nici pe patronii de presă din Gorj, care ar fi contribuit la demiterea sa.

Rep. : Este un raport destul de stufos. Care sunt motivele demiterii-

M.G.: În urma unor sesizări din partea angajaților CJPC Comisia de Disciplină a fundamentat acest raport prin care s-a dat ordinul respectiv. Nu s-au găsit nereguli. Există un raport care trebuie să rămân al nostru, în instituție. Mă supun ordinului începând cu data de luni. După ce voi preda actele și instituția următorului comisar șef al CJPC o să fac o conferință de presă și o să explic toate problemele care sunt și care au fost și tot ceea ce conține raportul. Până atunci sunt comisar-șef și nu pot să fac alte precizări.

Rep.: Cine vă va înlocui- Veți contesta acel raport-

M.G.: Nu cunosc. Nu a venit nimic oficial de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului. De când a venit raportul a fost adus la cunoștință colegilor, mai ales că acesta a sosit pe mailul instituției, toată lumea a avut acces. Până nu primesc noi ordine de la președintele Autorității nu am ce să vă informez.

Rep.: Demiterea are vreo legătură cu cearta avută cu Vili Pasăre-  Circulă niște zvonuri...

M.G.: De luni vom discuta și aceste probleme. Nu cred că a vrut cineva să mă înlăture.  Noi am avut un audit de la ANPC în luna noiembrie. Urmare a raportului transmis de autoritate nu au fost probleme, nu au fost deficiențe, sunt două luni de atunci. Dacă era ceva putea să intervină eliberarea din funcție, fapt pentru care acest ordin a sosit luni, mă supun ordinului, așteptăm noi dispoziții. După ce nu o să mai fiu comisar șef o să clarificăm foarte multe aspecte despre ce s-a precizat în mass-media și în general de când am preluat această instituție.

Rep: Aveți ceva pe suflet-

M.G.: Toate neadevărurile care s-au scris în presă o să fie punct cu punct mediatizate. Sunt oameni în presă care dețin trusturi de presă, care sunt operatori economici care au fost controlați și s-au supărat că am venit eu să-i controlez. Vorbim de șefii tuturor reprezentanților mass-media. Fiecare șef de presă deține afaceri și am să le punctez, ce afaceri are, ce magazin are în spate, pe cine sponsorizează și de unde primesc sponsorizări.

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: