Gogălniceanu, viceprimarul lui Modrea la Turcinești

Războiul dintre fostul primar al comunei Turcinești, Vasile Gogălniceanu, și actualul primar PNL, Dumitru Modrea, abia acum începe. Asta în condițiile în care Vasile Gogălniceanu are cele mai mari șanse să ocupe postul de viceprimar al localității. PSD are majoritate în Consiliul Local la Turcinești.

Fostul primar din Turcinești, Vasile Gogălniceanu, a pierdut la doar un vot primăria și a cerut chiar a doua zi reluarea alegerilor la Turcinești, având o suspiciune legată de voturile nule. Acum spune însă că tot răul a fost în favoarea lui și s-ar putea să o ducă chiar bine în următorii patru ani. ”Sunt convins că nu se mai poate face nimic, totul a fost plănuit din timp, eu am văzut încă din campanie că ei puneau ceva la cale, dar am ignorat. Asta este, nu sunt la o vârstă care să rămân pe drumuri. Eu, când văd ce am acum în comună, inundații, poduri distruse, mi-e groază mie de ele, dar la unul care vine și nu știe! S-ar putea, săptămâna viitoare când e ședința noastră de constituire, să fie mai bine decât credeam”, a spus Vasile Gogălniceanu, fostul primar din Turcinești.
Social democratul spune asta pentru că PSD are majoritate în Consiliul Local și sunt șanse ca el să ocupe scaunul de viceprimar. ”Da, sunt șanse pentru că am majoritate în consiliu, eu nu voiam, eu voiam să mă duc înapoi, mai am puțin până la pensie, dar n-aș vrea după 43 de ani de primărie să fiu scos așa. Eu nu vreau dar consilierii nu mă lasă, vedem ce se întâmplă. Pe mine răul m-a dus la bine”, a spus Vasile Gogălniceanu.

Vizualizări: 1,423

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: