Gorghiu demisionează. Urmează Dan Vîlceanu!

Alina Gorghiu a anunţat, luni, că, urmare a rezultatului de la alegerile parlamentare, îşi depune mandatul de la şefia PNL. Urmează să demisioneze şi liderii filialelor care au avut rezultate sub media pe ţară, susţin surse, în această situaţie fiind şi Gorjul. Luni şi-a anunţat demisia şi Adriana Săftoiu.

Şefa PNL a precizat că a luat decizia încă de duminică. ”Am avut încă de duminică discuţii constante cu colegii mei de partid, cu liderii din teritoriu, cu conducerea centrală şi i-am informat că pentru mine nu există alt gest decât cel al depunerii mandatului. A fost o onoare pentru mine să fiu preşedintele PNL doi ani de zile”, a declarat Alina Gorghiu. 
Gorghiu a precizat că marţi, în şedinţa BPN, se va decide formula de interimat până la Convenţia Naţională care va alege un nou preşedinte al partidului. ”Le voi propune colegilor mei să convocăm rapid Convenţia Naţională a partidului, forul care organizează alegerile în PNL să se poată, într-un calendar undeva la mijlocul lunii februarie. În mod cert, e nevoie să se stabilească o nouă conducere a PNL, e nevoie de o conducere legitimă, e nevoie de un nou start, de coerenţă, de stabilitate şi de un act politic eficient. Tot mâine, în cadrul BPN se va decide formula de interimat: cine şi în ce formulă va asigura interimatul preţ de o lună şi jumătate – două luni de zile până la Convenţia Naţională”, a spus ea. 
Alina Gorghiu a spus că ea va propune convocarea cât mai rapidă a Convenţiei Naţionale. Ea a anunţat că sunt şi lideri de filiale care au decis să îşi asume rezultatul de la alegeri. ”De altfel, vreau să vă informez că sunt şi alţi lideri din conducerea partidului care îşi asumă aceeaşi atitudine ca cea pe care v-am descris-o anterior”, a afirmat Gorghiu.
REGRETE
Premierul Cioloş a avut un mesaj pentru alegători: “Mărturisesc că m-aș fi bucurat să pot mulțumi astăzi mai multor oameni, îndeosebi tineri, care să fi participat la vot și să fi asigurat o mai mare reprezentare și legitimitate scrutinului de ieri. Însă și absenteismul este o alegere și este un semnal căruia, pentru a da substanță democrației, trebuie să-i identificam resorturile. Regret că nu am reușit să dăm încredere mai multor români că implicarea civică nu este un lux, ci un element esențial al democrației”.

Vizualizări: 590

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: