Gorjeanul Andrei Dragu, prezentat oficial la FC Botoşani

Fostul jucător de la Pandurii şi ACS Viitorul Târgu Jiu, Andrei Dragu, a fost prezentat oficial vineri la noua sa echipă. Fundașul stânga a plecat liber de contract de la ACS Viitorul Târgu Jiu și a semnat o înțelegere pe patru sezoane cu FC Botoşani.

FC Botoșani şi-a prezentat vineri o nouă achiziţie pentru noul sezon, gorjeanul Andrei Dragu, cu care semnase un precontract încă din iarnă.

Fundașul stânga de doar 21 de ani, a fost format la juniorii echipei Pandurii şi a fost legitimat în sezonul trecut la Viitorul Târgu Jiu.  „Născut în Târgu Jiu, Andrei Dragu a evoluat în 30 de meciuri pentru Viitorul Târgu Jiu de la începutul lui 2018 în Liga a doua și a marcat trei goluri. Bine ai venit, Andrei Dragu!”, au transmis reprezentanții clubului din Botoşani, patronat de Valeriu Iftime. Fostul fotbalist al ACS Viitorul avea o înțelegere de câteva luni cu trupa din Moldova cu care a semnat acum un contract pentru următorii patru ani.

Andrei Dragu a jucat, după ce a plecat de la clubul Pandurii, pentru echipele controlate de Nicolae Sarcină, Luceafărul Oradea, Energeticianul  și Viitorul Târgu Jiu.  FC Botoșani a reușit să-l convingă încă de la mijlocul sezonului să joace în Liga 1, acolo unde gorjeanul este decis să confirme parcursul bun din Liga 2.

Galerie foto


Vizualizări: 1,557

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: