Gorjeni amendați pentru că nu au respectat izolarea la domiciliu

Jandarmii gorjeni au desfășurat în primele patru zile ale anului acțiuni de verificare a respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19.

Pe timpul efectuării acestor acțiuni au fost identificate un număr de 11 persoane care nu au respectat măsura de izolare la domiciliu, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum total de 11.000 lei.

"Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1000 la 5000 lei, potrivit Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor de izolare la domiciliu.

Facem apel la cetățenii cărora le-au fost stabilite de către instituțiile abilitate, măsuri de protecție, să respecte prevederile legale pentru limitarea efectelor riscului asupra sănătății persoanelor, să manifeste calm, înțelegere și responsabilitate, să colaboreze cu persoanele abilitate să efectueze verificări", a transmis Inspectoratul Județean de Jandarmerie Gorj.

Astfel de acțiuni de verificare se vor desfășura zilnic și în perioada următoare.

Vizualizări: 1,033

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: