Gorjenii fără mască, legitimați de poliție

Nouă acțiuni de verificare în 24 de ore au avut loc în Gorj pe linia prevenirii răspândirii noului coronavirus. În total, 181 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.

"În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate peste 573 de persoane, 86 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și 69 mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 11.400 lei", a transmis IPJ Gorj.

Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

De asemenea, au fost desfășurate acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile impuse, pe raza întregului județ, privind obligativitatea purtării măștii de protecție și păstrarea distanțării pentru toate persoanele prezente, în următoarele spații publice: piețe, parcare piețe, stații mijloace de transport în comun, zone de promenadă-zona centru și parcurile din Municipiul Târgu Jiu și orașele/comunele din județul Gorj.

"Siguranța și sănătatea dumneavoastră sunt prioritare pentru noi", se arată în comunicatul IPJ Gorj

Vizualizări: 2,384

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: