Gorjenii nu primesc amenzi dacă refuză dezvăluirea CNP-ului

Tot mai mulţi gorjeni refuză să le dezvăluie recenzorilor Codul Numeric Personal însă acest lucru nu va fi sancţionat, anunţă reprezentanţii primăriei Târgu Jiu. Potrivit secretarului primăriei, Elena Ungureanu, recenzorii au obligaţia de a cere CNP-ul celui recenzat însă nu se întâmplă nimic dacă oamenii refuză dezvăluirea lui. Potrivit acesteia, până la ora actuală nu a fost aplicată nici o amendă. „Amenzi vor fi aplicate doar în cazul în care cineva refuză să participe la recensământ. Primarul a nominalizat deja cinci poliţişti locali care vor avea obligaţia de a constata încălcarea legii în recenzare. Nu au fost aplicate până acum amenzi”, a declarat Elena Ungureanu. Tot secretarul primăriei a infirmat zvonurile potrivit cărora datele personale ale gorjenilor ar putea fi folosite în scop electoral. „S-a vehiculat această informaţie cum că CNP-urile ar putea fi folosite în scopuri electorale. Refuz să cred acest lucru şi nu văd cum s-ar face treaba asta”, a adăugat Elena Ungureanu. În Târgu Jiu sunt în total în jur de 34.000 de locuinţe. Dintre acestea, în jur de 40% au fost deja recenzate.

Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: