Gorjul are încă o echipă în Liga 3. Campioana a promovat!

Încă o formație gorjeană va evolua sezonul viitor în Liga 3, alături de Gilortul Târgu Cărbunești. Campioana Gorjului din acest ultim sezon a promovat în eșalonul trei al fotbalului românesc.

Duminică a fost programată manșa retur a barajului de promovare în Liga 3. Vulturii Fărcășești, campioana Gorjului, pornea cu prima șansă în meciul cu campionii din Mehedinți, Viitorul Severin, după un scor de 5-1 în manșa tur.

Chiar dacă la ora jocului, 17:30, temperatura era caniculară, 

Vulturii Fărcășești a reușit să se impună și de această dată în fața celor de la Viitorul Severin cu scorul de 3-2.

Gorjenii au reușit astfel o promovare istorică pentru echipa lor după un sezon pe care l-au dominat la nivel de județ.

Cele 41 de județe și Bucureștiul au fost repartizate în șapte regiuni a câte șase echipe campioane fiecare, regiuni deja cunoscute și folosite și în edițiile trecute de baraje. Cele 21 de dueluri din această vară au fost decise, prin tragere la sorți, încă din data de 6 februarie 2024.

Au promovat astfel, din Liga 4 în Liga 3, campionatul ediţiei 2024/25, cele 21 de echipe câştigătoare ale jocurilor de baraj dintre cele 42 de campioane judeţene declarate de AJF/AMFB.

Vizualizări: 2,061

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: