Gorjul, în scenariul galben Covid. Sunt 13 localități „roșii”

Județul Gorj a depășit pragul de 2 cazuri de Covid la mia de locuitori și a intrat în scenariul galben. În ultimele două săptămâni au fost raportate peste 750 de cazuri de Covid, dintre care 52 numai în ultima zi.

Treisprezece localități se află în scenariul roșu, cea mai mare incidență fiind la Câlnic – 5,42. Urmează Mușetești, Crasna, Drăgotești, Novaci, Telești, Bengești-Ciocadia, Turceni, Ciuperceni, Glogova, Bolboși, Săcelu și Orașul Bumbești-Jiu.

Municipiul Târgu Jiu este la un pas de scenariul roșu, rata de infectare fiind de 2,96, cu 278 de cazuri în 14 zile.

Doar în cinci comune nu sunt raportate cazuri de Covid, respectiv Alimpești, Arcani, Godinești, Jupânești și Turcinești.

Autoritățile atrag atenția că se vor înmulți controalele în această perioadă. „Având în vedere faptul că organizarea de evenimente private a luat o amploare îngrijorătoare în județul Gorj, iar numărul infectărilor cu COVID-19 este într-o continuă creștere, reamintim opiniei publice că potrivit Hotărârii de Guvern nr. 34 din 6 ianuarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 8 ianuarie 2022 și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive și alte asemenea).

Respectarea aplicării acestei măsuri se urmărește de către instituțiile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, tocmai de aceea, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARSCoV-2, în perioada următoare, se vor intensifica controalele”, a anunțat Instituția Prefectului Gorj.
Amenzile pentru petrecăreți sunt între 3.000 și 15.000 de lei.

Galerie foto



Vizualizări: 1,605

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: