Gorjul, pe primul loc la primari incompatibili

Judeţul Gorj este pe primul loc la primari declaraţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Un număr de 27 din cei 70 de primari sunt declaraţi incompatibili de ANI. Constanţa şi Sibiu ocupă locul doi în top, cu câte 26 de primari incompatibili, iar Satu Mare cu 24 de edili incompatibili. ANI cercetează 273 din cei 3.188 de primari din România.

Primarul din Prigoria, Emil Răgman, este cel mai recent caz de incompatibilitate constatat de ANI în Gorj. Răgman este şi unul dintre puţinii primari acuzaţi de implicare într-o afacere privată, cei mai mulţi având incompatibilităţi de tip public-public. "S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 - 10 septembrie 2013, întrucât a deținut, simultan, funcțiile de primar și administrator al unei societăți comerciale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003", a anunţat ANI în luna iulie, cu privire la Răgman.

Au pierdut procesele în instanţă

Mai mulţi primari au contestat deja în instanţă deciziile ANI, dar cei mai mulţi au pierdut procesele la prima instanţă. Primarul din Țicleni a contestat în instanță raportul inspectorilor de integritate și s-a judecat cu aceștia la Curtea de Apel Craiova. Judecătorii au respins contestația depusă de acesta și, astfel, raportul ANI a rămas în vigoare, sentința nefiind una definitivă. În privința edilului de la Țicleni, inspectorii ANI au consemnată că acesta, ca viceprimar al orașului a fost și administrator în cadrul SC Girt Construct SRL (18 decembrie 2008 – 31 mai 2012). De asemenea, tot când era viceprimar, a fost și reprezentant al orașului în AGA a SC Aparegio Gorj SA (28 iulie – 31 mai 2011). După ce a devenit primar, edilul a fost reprezentant al orașului în AGA la Aparegio (21 iunie 2012 – 30 mai 2013), dar și administrator al SC Girt Construct (21 iunie – 26 octombrie 2012).

Curtea de Apel Craiova a pronunțat verdictul şi în procesul în care primarul din Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, contesta raportul Agenției Naționale de Integritate în care era declarat incompatibil cu funcția publică ocupată în administrația locală. Magistrații au respins contestația acestuia și, ca urmare, acuzațiile de incompatibilitate rămân în vigoare, edilul mai având o șansă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a obține anularea raportului ANI. Cotojman s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 noiembrie 2010 – 26 septembrie 2013, întrucât a deținut, simultan, funcția de primar al Comunei Roșia de Amaradia și calitatea de reprezentant al comunei în AGA a SC Salubris Gilort SRL. Societatea respectivă le-a adus belele mai multor primari din zona de răsărit și sud a județului, care, la rândul lor, au fost în structurile de conducere de aici, deși legea administrației publice locale nu le dădea voie.

20 dintr-o lovitură

ANI a anunțat la sfârșitul anului trecut că peste 20 de primari și viceprimari din județ, dar și foști alți edili cărora li s-a încheiat mandatul, au devenit incompatibili prin ocuparea unor funcții de conducere în diverse firme. Aleșii s-au apărat, spunând că nu au fost remunerați sau că legea, alta decât cea amintită, îi obliga să fie în structurile respective, cu toții contestând rapoartele ANI în instanță.

Primarul din Samarineşti, Marian Ardeiu, se află în stare de incompatibilitate. „Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 15 februarie 2012, întrucât deține, simultan, atât funcția de Primar al Comunei Samarinești, cât și calitatea de comerciant persoană fizică, respectiv titular al Ardeiu Marian Întreprindere Individuală”, a constatat ANI.

Primăriţa comunei Berleşti completează lista primarilor gorjeni declaraţi incompatibili de către Agenţia Naţională pentru Integritate. Maria Dumitraşcu, primăriţa comunei Berleşti, a fost declarată incompatibilă de către ANI întrucât în perioada 16 februarie 2012 - 08 octombrie 2013 a deţinut simultan funcţia de primar şi pe cea de reprezentant al unităţii administrativ - teritoriale Berleşti în Adunarea Generală a Asociaţilor în cadrul SC JUPSAL SALUBRIS SRL.

INCOMPATIBILI

ANI a declarat incompatibili primarii din Ţicleni, Cruşeţ, Turburea, Hurezani, Dănciuleşti, Căpreni, Albeni, Jupâneşti, Ioneşti, Teleşti, Bustuchin, Stoina, Ciuperceni, Bâlteni, Scoarţa, Fărcăşeşti, Roşia de Amaradia, Logreşti, Licurici, Săuleşti, Berleşti, Prigoria, Câlnic, Slivileşti etc.

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: