Gorjul poate avea în premieră 11 parlamentari
USL are şapte parlamentari în Gorj, cinci deputaţi şi doi senatori care au închis colegiile, în sensul că au luat mai mult de jumătate din voturile exprimate. Al optulea candidat al alianţei, Gheorghe Iana, mai avea nevoie de câteva sute de voturi pentru a închide colegiul. Pentru că nu a reuşit, a devenit parlamentar candidatul de pe locul al doilea loc, Răzvan Rotaru de la PP-DD. La redistribuirea naţională, Gorjul mai poate obţine trei mandate de parlamentar astfel: Niculina Mocioi şi Tudor Barbu de la PP-DD, Ion Cupă de la ARD.
Ieri dimineaţă USL era cotată ca fiind alianţa politică votată pe toate colegiile din judeţ cu peste 50% plus unu din voturi, ceea ce, evident a creat o stare de euforie maximă printre susţinători. Aseară, după finalizarea numărării voturilor, lucrurile s-au schimbat un pic şi „uslaşii” au aflat că au pierdut un colegiu, cei cu numărul 1 de la deputaţi. Gheorghe Iana mai avea nevoie de 200 şi ceva de voturi pentru a deveni deputat, dar cu 49,14% din voturi, situaţia sa l-a avantajat pe Răzvan Rotaru PP-DD 28,32% şi chiar pe Ion Cupă de la ARD, cu 19,74%. Rotaru devine automat deputat, iar Cupă poate spera ca la redistribuire să fie cel care să spele ruşinea celor de la PDL Gorj, mai ales că, la începutul campaniei electorale, era cotat ca fiind favoritul din colegiu, votul negativ dat foştilor portocalii ducându-l în situaţia de acum.
Colegii câştigate lejer
Pe celelalte colegii din judeţ USL nu a tremurat deloc. Pe colegiul 2 Mihai Weber a fost votat de 55,01% din alegători, iar candidatul PPDD Gheorghe Neaţă a strâns 26,05% din voturi, cu doar câteva afişe reuşind să-l devanseze clar pe candidatul ARD Dan Vâlceanu. Acesta a obţinut numai 15,06% din voturi, deşi avea mari speranţe pentru o victorie sau un scor ceva mai bun.
Colegiul 3 a fost adjudecat fără drept de apel de Scarlat Iriza 58,4%, un scor bun făcând şi Bebe Tauru, de la PP-DD, cu 31,79%, „omul cu maimuţa”, Robert Zgăbaia, ARD, strângând doar 6% din voturi. Pe colegiul 4 Camelia Khraibani a fost votată de 56,35% din alegători, ea fiind acum în postura de a pleca de la şefia spitalului din Motru. Pe acelaşi colegiu, Aurel Slapciu de la PP-DD a strâns 26% din voturi, iar actualul deputat Severus Militaru a fost votat de numai 14,09%. Colegiul 5 are o situaţie mai încurcată întrucât actualul deputat Vasile Popeangă şi-a reînnoit mandatul, cu 52,99% din voturi, dar candidata PPDD, Niculina Mocioi, a rupt gura târgului cu 37,63%, câştigând şi ea un mandat prin redistribuire. Celălalt candidat „important” de pe colegiu, Nicolae Burchel, ARD, a fost votat de 6,34% din alegători.
Ponta, scor mai mic decât secretara lui Dragnea
Colegiul 6 deputaţi a avut o miză specială, premierul Victor Ponta strângând 60,07%, cu vreo 10 procente mai puţin decât a luat fiica secretarei lui Liviu Dragnea la Teleorman. Premierul s-a luptat aici cu Dan Diaconescu, candidatul PP-DD fiind votat de 33,44% din alegători, în ecuaţie intrând şi Nicolae Daviţoiu, de la ARD, care a „ars-o” cu 4,65%.
La Senat, mandate noi
Colegiul 1 la Senat a fost câştigat de şeful PNL Gorj, Dian Popescu, cu 54,51%, candidatul Tudor Barbu, de la PP-DD, fiind votat de 32,29% dintre alegători. Un scor „istoric” a obţinut pe acest colegiu şi senatorul PDL Ion Ruşeţ, care a fost votat de 10,91% dintre votanţi. Pe colegiul 2 Toni Greblă nu a avut nicio problemă în a fi votat de 57,04% dintre alegători, în timp ce Cătălin Zamfira, liderul interimar al PP-DD Gorj, a fost votat de 33,64% dintre alegători. Pe acelaşi colegiu a mai candidat şi Mircea Şcheau, de la ARD, care a fost votat de 7,32% dintre alegători. Unul din candidaţii PP-DD la Senat ar putea prinde un loc la redistribuire. Este vorba de Tudor Barbu, care a avut mai multe voturi decât Zamfira, deşi procentul a fost mai mic, dar a avut prezenţă mai bună pe colegiu.
Restul partidelor aflate duminică pe buletinele de vot au obţinut procente ce variază în jurul a 1%, fiind sub marja de eroare a unui sondaj de opinie.
Vizualizări: 164
Trimite pe WhatsApp