Gorun: ICR va avea două centre în Oltenia

Preşedintele Institutului Cultural Român Andrei Marga a declarat marţi că filiala ICR Oltenia va fi la Craiova, nu Târgu Jiu, aşa cum se anunţase iniţial. Sediul urma să fie în clădirea Bibliotecii „Tudor Arghezi“ a Universității „Constantin Brâncuși“. "Mergem pe Craiova. Sigur, oferte sunt numeroase în acest sens. Desigur, cei de la Târgu Jiu au şi ei argumente - în definitiv vestigiile istorice sunt de partea lor, acolo sunt operele lui Brâncuşi - dar, cu tot respectul pentru acest fapt, mergem pe Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi şi, după ce observăm că totul funcţionează bine, atunci ne putem gândi la o extindere", a declarat Andrei Marga. Mai mult, UCB afișase și pe site-ul oficial numele viitorului director, un prodecan din cetatea Băniei, Valentin Coşoveanu.

Contactat telefonic, preşedintele Senatului UCB, Adrian Gorun, a dat asigurări că va fi şi la Târgu Jiu un centru al ICR. „Dacă directorul va fi din Craiova este normal ca centrul să fie la Craiova. Nu e problema mea, până la urmă eu am vrut să sprijin ca acest centru să fie la Târgu Jiu. A doua variantă, după discuţia pe care am avut-o cu domnul Marga, ar fi să constituim două centre, şi la Târgu Jiu şi la Craiova. Şi aşa va fi. Trebuie să găsesc o persoană care să se ocupe de acest centru“, a declarat Gorun, care a adăugat că îi făcuse o propunere profesorului de istorie Zenovie Cârlugea, dar acesta a refuzat.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: