Gorun nu-şi mai vede capul de dosarele de retrocedare

Subprefectul Horaţiu Gorun este cel pe capul căruia au căzut sutele de dosare de retrocedare a terenurilor. După câteva luni în care a avut de-a face cu aceste lucruri, Gorun a ajuns chiar să facă o clasificare a celor care depun reclamaţii. Mai mult, acesta spune că dacă ar fi după numărul de celor care se dau proprietari, suprafaţa Gorjului ar fi fost împărţită de trei ori până acum.

Gorjenii solicită din ce în ce mai mult suprafeţe ale Gorjului, suprafeţe pe care acum fie se află instituţii fie altcineva are acte de proprietate pe terenul pe care îl revendică. Cert este că, petiţiile sunt atât de numeroase încât, potrivit reprezentanţilor prefecturii Gorj, suprafaţa judeţului trebuia retrocedată de cel puţin trei ori până acum. „În Târgu Jiu este cel mai mare număr de petiţii din cauza numărului mare de locuitori, dar şi din cauza greşelilor comise de-a lungul timpului. Legile au fost prost înţelese de cetăţeni, deşi dacă omul are acte pe terenul pe care îl revendică şi dacă se dovedeşte că e legal atunci are tot dreptul din lume”, a declarat Horaţiu Gorun, subprefectul judeţului Gorj.

„Au ei o plăcere mai mare în a scrie iarna“

În general, autorităţile spun că cetăţenii au o mai mare predilecţie în a trimite petiţiile iarna deşi nu-şi explică acest fenomen. „Fie pentru că sunt amânaţi fie au ei o plăcere mai mare în a scrie iarna. Cele mai multe petiţii atunci le primim. O parte din vină pentru plimbatul oamenilor o au şi comisiile locale care nu sunt lucrative, se mişcă prea greu şi pune omul pe drumuri”, a precizat Horaţiu Gorun.

Chiar şi aşa, subprefectul spune că există mai multe categorii de reclamagii. Printre aceştia se numără reclamagii de profesie, cetăţeanul care are dreptate dar este plimbat şi încurcat deşi are tot dreptul, dar şi şmecherii care îşi rezolvă singuri problemele prin relaţii. „Acum trebuie să recunoaştem sunt reclamagii aceia de profesie care trimit de nu ştiu câte ori aceeaşi solicitare, sunt cetăţenii simpli pentru care muncim noi şi şmecherii, care se descurcă. Să ştiţi că oamenii sunt plimbaţi în mare parte şi din cauza cadastrului care are propriile lui legi ceea ce nu este normal. O mare parte din piedici sunt puse de cadastru”, a declarat Horaţiu Gorun.

Numai anul trecut peste 170 de petiţii din Târgu Jiu au ajuns în mâinile subprefectului, pe locul doi fiind comuna Fărcăşeşti cu 46 de petiţii.

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: