Graure aşteaptă răspunsul ministrului privind demisia

Directorul CE Turceni, Octavian Graure, aşteaptă răspunsul ministrului Economiei Lucian Bode faţă de demisia pe care acesta a depus-o la minister. Potrivit unor surse din Consiliul de Administraţie al CE Turceni, abia după ce ministrul va accepta demisia, aceasta va fi pusă în discuţie în cadrul Consiliului. În şedinţa de ieri nu a fost abordat acest subiect. Ba mai mult, schimbarea lui Graure este infirmată. „În şedinţa Consiliului de Administraţie de astăzi (nr ieri) nu s-a discutata despre această problemă. Au fost discutate problemele curente. Nu cunosc nimic despre acest subiect, dar această decizie aparţine Ministerului Economiei“, a declarat Gheorghe Udrişte, directorul Metrorex, membru în Consiliul de Administraţie al CE Turceni. Pe de altă parte, şeful Gărzii Financiare Gigi Trifoi a menţionat că nimic din ceea ce a scris presa referitor la schimbarea lui Graure nu este adevărat. Până în acest moment nu se cunosc motivele pentru care Graure vrea să renunţe la funcţia de şef al companiei.

Primele discuţii privind schimbarea lui Graure au apărut odată cu modificarea organigramei Complexului Energetic Turceni, în sensul că va fi înfiinţat un post de director general adjunct ce va fi ocupat de actualul director general Octavian Graure, iar locul lui va fi luat de Marian Motocu. 

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: