Graure spală public contractele cu Casa Şova în timpul controlului ANAF

Două echipe ale ANAF se află în control la Complexul Energetic Turceni, unde verifică, printre altele, legalitatea contractelor de asistenţă juridică încheiate cu Casa de avocatură Şova şi asociaţii, care aparţine senatorului PSD Dan Şova şi la care senior partener era în perioada derulării contractelor preşedintele PSD Victor Ponta. Directorul general al CE Turceni, Octavian Graure, este cel care a dezvăluit presei faptul că ANAF face aceste verificări, dar s-a grăbit să declare că totul este în regulă şi că sumele încasate de Casa Şova nu ar fi chiar atât de mari cum se vehiculează în presă. În replică, inspectorii fiscali au spus verificarea nu este nici pe departe finalizată. Graure a fost în perioada 2007-2008 semnatarul multor documente care au stat la baza relaţiei CE Turceni-Şova.

Afirmaţie şoc a directorului de la CE Turceni, Octavian Graure, care a spus că sumele ajunse în buzunarul Casei de Avocatură Şova nu sunt chiar aşa de mari. Tunurile date de partenerii lui Victor Ponta au ajuns în atenţia Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Două echipe de la ANAF sunt în control la CE Turceni. Potrivit directorului Octavian Graure, până acum nu au fost găsite nereguli. Inspectorii de la ANAF controlează inclusiv contractele încheiate de companie cu Casa de Avocatură Şova, la care era partener şi şeful PSD, Victor Ponta.

Milioanele de RON i se par sume mici lui Graure

Graure a declarat ieri la Radio Infinit că verificările cu privire la contractele cu Casa Şova au fost finalizate şi că are un proces verbal de la ANAF din care rezultă că totul este în regulă. Mai mult, directorul general al CE Turceni susţine că sumele plătite de complex către casa de avocatură nu sunt chiar atât de mari cum s-a vehiculat în presă. „Pandurul” deţine însă documente din care rezultă că în perioada 2007-2008 complexul a plătit 28 de avocaţi în loc de zece cât era prevăzut în contract. Doar pentru cele 4000 de ore prestate de cei 18 avocaţi în afara contractului, CE Turceni a plătit ilegal 569.273 RON.

În afară de avocaţii plătiţi cu ora, Casa Şova a mai beneficiat de contracte pe bază de comision de succes. Un astfel de contract a fost cel de reprezentare a CE Turceni în procesul cu BNP Consult, din care Casa Şova a încasat 1.043.713 RON în doar o săptămână, cât a durat de la semnarea contractului până la câştigarea procesului. Comision de succes a încasat Casa Şova şi din reprezentarea CE Turceni în procesul cu Electrica, în care complexul a plătit comision de 2% din suma de 48.000.000, sumă pe care Electrica o recunoştea, deci nu era nevoie de proces pentru încasarea acesteia.

Toate aceste contracte au fost atribuite fără licitaţie, mai puţin primul, care presupunea acordarea de asistenţă pentru licitaţia lucrărilor de desulfurare, pentru o perioadă de 4-6 luni şi o sumă de 180.000 de RON. Au urmat însă milioane de RON plătite prin contracte atribuite fără licitaţie, milioane despre care Graure spune că nu sunt sume chiar aşa de mari.

Cupă: „Controlul este în derulare”

Interesant este că acest control este „ideea“ ANAF, directorul Direcţiei Finanţelor Publice Gorj, Ion Cupă, confirmând că este un control al Administraţiei şi că cei de la judeţ nu au nicio implicare în afară de asigurarea logisticii.

„Controlul este în derulare. Nu ştiu detalii pentru că este sub coordonarea ANAF, nu a noastră. O să mai dureze câteva zile“, a menţionat Ion Cupă, directorul Finanţelor Gorj. Cupă a precizat că verificările sunt în curs, astfel că nimeni nu poate spune de pe acum dacă totul este în regulă sau dimpotrivă, în neregulă.

„Istoviţi“ pe sume mari

Graure a spus răspicat: „Nu s-a găsit absolut nimic“. Întrebarea este, au căutat unde trebuie? Mai mult, Graure crede că valoarea contractelor nu era aşa mare. „Toate facturile de la noi băteau cu cele declarate de respectivii. Oricum contractele nu au valoare mare, cum se spunea, de milioane de euro. E confidenţială suma. A fost un control normal“, a încheiat Graure.

Avocaţii de la „Şova şi asociaţii” erau plătiţi cu circa 150 de lei pe oră. Sunt zile, şi nu puţine, în care avocaţii au decontat la cele două complexuri mai bine de 15 ore pe zi. Recordul absolut îl deţine Radu Cernov, care pe 15 ianuarie 2008 şi-a decontat 20 de ore la Turceni şi încă cinci la Rovinari. Cu alte cuvinte, a muncit 25 de ore din 24 posibile!!! Acesta a mai avut şi alte zile bune: 20 de ore pe 10 ianuarie, 19 ore pe 4 februarie, 15 ore pe 11 februarie, 16 ore de 13 februarie, 21 de ore pe 19 februarie etc. Sunt zeci de exemple în acest sens la Radu Cernov, dar şi la alţi avocaţi ai Casei Şova.

Să luăm, spre exemplu, ziua de 13 februarie, care s-a dovedit norocoasă pentru avocaţii „Şova”. Nu mai puţin de cinci avocaţi şi-au decontat în acea zi câte 16 ore de muncă, jumătate la Turceni, jumătate la Rovinari. Este vorba despre Radu Cernov, Roxana Eftimie, Paula Săndulescu, Iuliana Negoiţă şi Eugen Pop.

O zi prolifică a fost şi 19 februarie, în care Radu Cernov a decontat 13 ore la Turceni şi 8 la Rovinari, Roxana Eftimie 12 la Turceni şi 8 la Rovinari, Iuliana Negoiţă 14 la Turceni şi 8 la Rovinari etc.

Victor Ponta nu a recunoscut niciodată legăturile cu Casa Şova, iar recent a făcut o declaraţie uluitoare. „S-a nimerit ca Şova să aibă contracte la Gorj“. 

ALTE VERIFICĂRI

Graure a dezvăluit că ANAF face două tipuri de controale la CE Turceni. „Prima echipă a fost pe declaraţia 394, verificări încrucişate, declaraţiile pe care le-am depus noi. Spre exemplu, chiar a fost o discuţie între noi şi SNLO cu codul fiscal la anumite facturi. Noi toţi banii îi plătim la SNLO la sediu şi aveau unele facturi făcute pe EMC Roşia, Peşteana şi n-aveau acelaşi cod fiscal. Nu era nicio problemă, dar trebuie să fie un singur cod fiscal. A doua grupă este pe dividende control fiscal din 2007-2009 şi repartizarea profitului“, a explicat Octavian Graure la Radio Infinit.

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: