Preşedintele Băsescu a dat o nouă temă de discuţii şi dispute politice dintre cele mai pătimaşe exprimându-şi ferm, poate că prea ferm, părerea despre actul de abdicare al regelui Mihai, din anul 1947. Preşedintele Băsescu consideră că actul de abdicare n-a fost un gest patriotic făcut de rege pentru poporul său nici o greşeală politică, ci pur şi simplu un act de trădare în urma căruia în România s-a instaurat regimul comunist care nu era să se mai termine. Mai mult decât atât, generalul Antonescu, arestat, acuzat şi condamnat pentru crime de război nu se face vinovat de toate acestea atâta timp cât până şi el, generalul devenit premier, avea un şef, care era Regele. În acest context, preşedintele întreabă retoric de ce unul (adică Antonescu) este executat ca şi criminal de război, iar celălalt omagiat şi premiat pentru gestul său de trădare cu retrocedarea după 90 a tot ce a cerut şi ceva pe deasupra? Ca militar de carieră este firesc ca preşedintele să considere gestul de abdicare ca o trădare în sensul că un comandant de trupe, aşa cum era regele ce purta şi uniformă, moare dar nu se predă. Abdicarea este un fel de predare ruşinoasă, care nu are măreţia morţii eroice pentru popor. Dacă regele ar fi ales glonţul în locul abdicării ar fi fost erou. La vârsta când abia ieşise din adolescenţă cu un părinte zurliu, crescut de regina mamă mult prea grijulie, nevoit să domnească prin locotenenţă regală din cauza vârstei fragede, moştenind un hăţiş de relaţii, comploturi şi balcanisme, dominat de oamenii politici ai momentului şi în încrengătura politică a vremii în care rolul său era mai  mult de decorator este greu de explicat de ce a ales să lase ţara pe mâna ruşilor şi n-a preferat rezistenţa şi ca ultima redută moartea. De ce a ieşit preşedintele Băsescu abia acum la rampă şi a încercat să facă un soi de dreptate pentru generalul condamnat ca un criminal de război la presiunea evreiască internă şi internaţională? Pentru că, după părerea mea, se regăseşte oarecum în personajul mareşalului mai ales în latura sa dictatorială. Ca un paradox, mareşalul Antonescu, condamnat pentru asasinatele comise asupra evreilor, a fost căsătorit el însuşi cu o evreică pe vremea când era ataşat militar la ambasada din Londra. Avea chiar în familie mai mulţi membri cu steaua lui David printre care şi cea de-a doua soţie a tatălui său. Deşi el l-a făcut rege pe Mihai prin forţarea lui Carol al II-lea la abdicare după ce mai întâi l-a jignit refuzând să ia masa cu el însoţit de Lupeasca pe care a catalogat-o ca fiind de pe …centură, Antonescu a sfârşit arestat de regele Mihai şi condamnat de comuniştii cărora le-a rămas România după abdicarea lui Mihai. Poate că Antonescu s-a purtat ca un dictator cu tânărul rege Mihai, dar cu un copil care are pe mână o ţară şi în vreme de război nici nu cred că te poţi purta altfel. O fi având mareşalul păcatele lui, dar nimeni nu mai recunoaşte acum meritele în contextul acelor vremuri şi nu raportate la zilele noastre. Abdicarea nu este întâmplătoare în familia regală ci este, am putea spune, o tradiţie dacă avem în vedere că şi tatăl său a plecat în acelaşi mod. Antonescu n-a fost un sfânt, dar nici regele Mihai un erou!