Grigoraş anunţă că mai vin doi jucători străini

Antrenorul CS Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraş, a declarat, într-o conferinţă de presă, că sunt discuţii pentru aducerea la echipă a doi jucători străini: un fundaş central şi un atacant.

Petre Grigoraş a afirmat că începând de lunea viitoare cei doi fotbalişti vor veni la antrenamente alături de echipă. "O să avem o discuţie vis-a-vis de doi jucători, un fundaş central şi un atacant, trebuie să luăm o decizie. Sunt străini, pentru că la noi piaţa este destul de săracă şi sper să luăm o decizie favorabilă, să aducem doi jucători începând de săptămâna viitoare. Avem şi şansa celor două săptămâni de pauză şi a unui mini-cantonament în care putem să-i vedem mult mai mult. Cei doi nu au jucat în România, n-am vrut să riscăm, iar să aducem jucători care în ultimul timp nu au jucat, noi avem nevoie de jucători să ne ajute momentan în situaţia asta, mai ales că Erico încă nu şi-a revenit din punct de vedere medical. Ne-am orientat către doi jucători care au evoluat până în ultimul moment, până acum o lună" a precizat Petre Grigoraş.

Pandurii se pregătesc pentru meciul de vineri, 29 august, de la ora 18:30, cu Gaz Metan Mediaş, ei sperând la o victorie. După primele cinci etape, echipa antrenată de Grigoraş este pe loc retrogradabil, locul 16. Memorabil, în sensul negativ, este însă meciul cu Steaua, unde pandurii au fost măcelăriţi de un singur om. Claudiu Keşeru a marcat 6 goluri în poarta CS Pandurii.

Portarul pandurilor: Suntem buni, dar nu avem noroc

Michal Gliwa, portarul polonez al pandurilor, a vorbit despre startul de sezon al echipei noastre în stagiunea 2014-2015. “Într-adevăr, sunt dezamăgitoare rezultatele. Dar, în opinia mea, Pandurii este o echipă foarte bună. Pentru că avem jucători valoroşi, însă nu am avut deloc noroc până acum. Mai ales când jucăm acasă, ne creăm ocazii de gol, dar nu ştiu de ce nu reuşim să şi marcăm. Mai toate echipele care au venit aici la Târgu Jiu s-au apărat şi au mizat doar pe contraatac, şi CFR, şi Ceahlăul, şi Viitorul. Poate că ar fi fost mai bine dacă am fi jucat împotriva unor echipe ce practică un fotbal mai deschis”, e de părere portarul sosit în iarnă la Pandurii din Polonia.

Gliwa e de părere că Pandurii va obţine prima victorie din Liga 1 din acest sezon vineri la Mediaş. “Totuşi, Pandurii este o echipă mai bună decât Mediaş, deci cred că vom câştiga vineri. I-am bătut deja, sper să o facem din nou, chiar dacă niciun meci nu seamănă cu altul”.

– portari are Pandurii Târgu Jiu în lot: Stanca, Gliwa şi Mingote

Vizualizări: 200

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: