Grigoraş ia în calcul demisia după săptămâna neagră a pandurilor!

Veste bombă dată de Grigoraş! Antrenorul spune că după seria de 3 rezultate negative, nu găseşte soluţii să scoată echipa din criza şi se gândeşte chiar la demisie! Vestea e una şocantă, dacă ne gândim că Pandurii e pe locul 3, după cel mai bun start de sezon din istoria clubului.

Chiar dacă sunt încă pe podium după 14 etape, pandurii sunt în evidentă scădere de turaţie. Au câştigat doar unul din ultimele 6 meciuri (n.r. 3-1 la Bistriţa), au fost eliminaţi din Cupă, iar în ultima etapă au făcut 2-2 acasă cu ultima clasată, CS Turnu Severin.

Ce săptămână de coşmar !

Pandurii au dat primele semne de slăbiciune în eşecul usturător din deplasare cu Dinamo, scor 0-3. Cu toate astea, Grigoraş şi compania au câştigat apoi cu 3-1 la Bistriţa şi au remizat 0-0 cu Steaua după o primă repriză de excepţie, iar lucrurile păreau să revină la normal. A urmat însă o săptămână groaznică! Gorjenii au pierdut surprinzător la Constanţa cu nou promovata Viitorul, scor 0-2, iar apoi au fost eliminaţi din Cupă chiar pe teren propriu de către Dinamo. Ultimul rezultat din campionat e şi mai greu de digerat. Pandurii au jucat prost cu Severin şi nu au reuşit decât un egal 2-2 cu cea mai slabă echipă din liga 1. Nu doar rezultatele sunt îngrijorătoare, ci şi jocul apatic al echipei. „E cea mai urâtă săptămână de când sunt la Târgu-Jiu. Sunt 3 jocuri pierdute consecutive. Suntem pe tobogan, nu ştiu dacă momentan jucăm contra echipei a doua, să o batem. Am trecut  mult mai uşor peste eşecul de la Constanţa sau cel cu Dinamo. Pentru mine egalul cu Severin este o înfrângere. Punctul nu-i ajută foarte mult nici pe ei, dar merită să fie felicitaţi pentru că deşi au probleme acolo s-au respectat ca fotbalişti şi au respectat fotbalul”, spune dezamăgit antrenorul pandurilor.

Jucătorii nu au făcut ceea ce trebuiau să facă. După o pregătire bună de vară, cum au zis ei, echipa merge din rău în mai rău. Vom avea o discuţie, poate ei cred că au intrat în vacanţă prea devreme. Anul trecut la finalul turului, aveam 30 de puncte. Acum nu avem încă 30...”               Marin Condescu, preşedinte CA Pandurii

„Noi suntem singurii vinovaţi, jucătorii şi antrenorii. Noi suntem de departe vinovaţi. Dacă aş fi ştiut ce se întâmplă, rezolvam situaţia. Posibil şi pe plan psihic, posibil acest loc doi pe care l-am avut, lipsa de experienţă, nu cred că fotbalul se uită în 2 săptămâni.”                Petre Grigoraş, antrenor Pandurii

2 – meciul cu Severin este al doilea în acest sezon de liga 1 pe care pandurii nu reuşesc să-l câştige pe teren propriu, după egalul cu Steaua, 0-0

Se gândeşte la demisie !

Chiar dacă situaţia echipei e departe de a fi roz acum, Grigoraş a avansat o ipoteză şoc pentru moment, demisia! Antrenorul recunoaşte că nu găseşte soluţii să scoată echipa din criză şi ia în calcul şi o demisie şoc pentru a-şi trezii elevii.  „Dacă ar fi altă soluție care să scoată echipa, aș face tot posibilul ca echipa să iasă din acest impact. Eu știu, cu jucătorii sau personal să îmi iau la revedere, să creez un șoc la echipă. Dacă și acest lucru ar fi în folosul echipei aș face-o pentru că e un moment foarte greu și în asemenea momente o astfel de schimbare poate aduce un declic. Dacă iubești ceea ce ai făcut și ceea ce ai încercat să construiești undeva și vine momentul în care nu mai ai soluții, există și posibilitatea asta pentru că e păcat de echipă, de jucători. Ne-am făcut un nume, aveam o anume identitate și, din păcate, în ultima lună ne-am cam pierdut-o și în astfel de cazuri și asta e o variantă”, spune antrenorul care va prezenta varianta şi celor din conducere. „Voi discuta și cu cei din conducere și o să înaintez și această variantă pentru că este una plauzibilă din moment ce n-am reușit în trei meciuri consecutive să trezesc echipa la realitate și să o readuc pe drumul pe care o pusesem în primele etape, trebuie luată în calcul și o asemenea posibilitate”, mai spune Grigoraş.

„Avem încredere în continuare în Grigoraş, are mână liberă la echipă aşa cum a avut şi până acum.”                 Marin Condescu, preşedinte CA Pandurii

2 – ani şi o lună au trecut de la instalarea lui Grigoraş la Pandurii. Atunci, în octombrie 2010, echipa era pe ultimul loc iar acum a ajuns pe podiumul ligii 1

„Domnul Condescu nu vine nici dacă am câștigat cu 6-2, nici când am pierdut cu Dinamo. Nu vine la cabină nici să ne certe, nici să ne laude. E un privilegiu și pentru mine și pentru jucători. Părerea de rău rămâne că n-am reușit să trecem peste cele două înfrângeri. Asta e cel mai dureros.”    Petre Grigoraş, antrenor Pandurii

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: