Grupul 4 de la Rovinari, oprit după 208 zile

CE Oltenia a anunțat că a oprit pe 24 martie grupul 4 de la Rovinari, după 208 zile de funcționare continuă. La Rovinari a fost produsă în această perioadă energie pentru asigurarea consumului a aproape 2 milioane de case.

CEO a înregistrat un record în sistemul termoenergetic, grupul 4 de la Rovinari având aproximativ 5.000 de ore de funcționare fără întrerupere. Compania susține că grupul a fost oprit, nu din cauze tehnice, ci ca urmare a cererii scăzute de energie din acest sfârșit de săptămână. „Cu o disponibilitate de 100%, grupul energetic nr.4 de la Rovinari a produs în această perioadă o cantitate de energie electrică de peste 1,33 TWh și a realizat servicii de sistem în bandă de reglaj de 40 MW, cu cele mai mici valori ale consumului specific de combustibil la nivelul CE Oltenia şi cu aport de hidrocarburi de 0,01%. Putem spune că cei 1,33 TWh  au asigurat consumul de energie electrică a cca. 1.900.000 de familii, timp de 7 luni”, se arată într-un comunicat de presă al CEO.

Din totalul energiei produse de CE Oltenia, energia produsă la Rovinari acoperă peste 40%, cu toate limitele de mediu respectate. SE Rovinari livrează energie in sistem din 1978, iar până acum aici s-a produs un total de 193 TWh, a comunicat CE Oltenia.

Vizualizări: 1,456

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: