Gunoiul, tot mai scump. Metoda prin care putem face economii!

Operatorii care colectează gunoiul vor plăti o taxă de 120 lei pe tona de gunoi depozitată la groapa ecologică în anul 2018, spun reprezentaţii Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Gorj. În prezent taxa este de 80 lei/tonă. Directorul agenției, Nicolae Giorgi, spun că în situația în care cetățenii ar colecta selectiv deșeurile pe care le aruncă, atunci operatorii nu vor mai fi nevoiți să crească tarifele practicate populaţiei. Asta pentru că, odată ce cantitățile de gunoi menajer depozitate vor scădea, automat și operatorii plătesc mai puțin și nu vor mai majora tarifele pentru recuperarea acestor sume.   

Reporter: Ce ne puteți spune despre această taxă de mediu care a condus la creșterea tarifului pentru ridicarea gunoiului?

Nicolae Giorgi: Prin ordonanța 31/2013 a fost introdusă taxa de depozitare a deșeurilor menajere la un depozit conform în cuantum de 80 de lei/tonă. Parlamentul a suspendat intrarea în vigoare până la 1 ianuarie 2017, iar din acest an taxa se aplică. Pentru a diminua cantitățile de deșeuri depozitate și automat sumele plătite, fiecare cetățean ar trebui să procedeze la colectarea selectivă când își depune deșeurile spre colectare. Fiecare cetățean să colecteze și să depună separat deșeurile reciclabile: hârtie, carton, plastic. Deșeurile care pot să fie compostate, de asemenea, dacă se depun separat, reduc cu peste 35% din cantitatea totală care se depozitează.

Rep.: Cum ar putea influența modul de colectare a deșurilor de către cetățeni tariful pe care îl plătesc?

N.G.: Dacă din 100 de tone colectăm separat selectivele și separat compostul, categoric se reduc cantitățile depuse în depozit. Odată cu reducerea cantităților se reduc și sumele plătite la depozitare. Acesta este cel mai mare avantaj al cetățenilor. Trebuie să conștientizăm că, dacă nu facem lucrurile acestea, pe lângă faptul că plătim taxa de depozitare și până în 2020 nu atingem ținta de 50% de a colecta selectiv din cantitatea totală, vom risca alte sancțiuni și către Uniunea Europeană.

Rep.: Acciza pe gunoi, ca valoare, se va modifica de anul viitor?

N.G.: Începând cu 2018, taxa va fi de 120 de lei pe tonă. Cu 40 de lei mai mult. Asta înseamnă că cetățenii ar putea plăti mai mult decât în prezent dacă nu conștientizează că trebuie să reducă cantitățile și să le colecteze separat, inclusiv materialele care pot fi compostate. Un raport al Curții de Conturi a Uniunii Europene a constat că în toate statele în care s-a introdus taxa de depozitare a crescut gradul de reciclare și a scăzut cantitatea de deșeuri depozitată în depozitele conforme.

Rep.: Care este gradul de colectare selectivă a deșeurilor la nivelul județului?

N.G.: De exemplu, Turburea a atins un nivel de reciclare a deșeurilor valorificare de aproape 11%. E foarte bun. Media la nivel de țară, și la județ, este de 5%. Și Turceni poate, are tot 11%. Acolo este o colaborare foarte bună între primărie și operator. Deci dacă primăria este interesată și are o colaborare foarte bună cu operatorul sigur că se pot atinge țintele. Târgu Jiu e pe media de 5% pentru că aici se merge pe ideea de a valorifica deșeurile din cele menajere, nu raportare că iau fierul vechi raportat de o firmă care are acest obiect de activitate care e din altă parte. Țintele spun că din menajer.  

Vizualizări: 1,105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: