Gura lumii

Asistentă la maternitate, a născut la alt spital

Condițiile de la maternitatea din Târgu Jiu sunt atât de precare, încât până și angajații secției preferă să nască în alte spitale. Așa a făcut recent și una din asistentele cu experiență de la Maternitatea din Târgu Jiu, care a preferat să nască la Craiova. De altfel, mai mult de jumătate din femeile care nasc la maternitatea Spitalului nr. 2 din Craiova sunt gorjence sau vâlcence. Spitalul din Bănie este preferat datorită profesionalismului cadrelor medicale, în ciuda faptului că șpăgile aferente unei nașteri ajung în jur de o mie de euro. De la medic până la portar, cu toții au nevoie de atenții.

Microcarierele private, în atenția organelor de anchetă

Toată lumea recunoaște că din depozitele EMC Motru lipsește o cantitate de cărbune. Cei de la SNLO spun că este vorba de 150.000 de tone, iar lipsa ar fi cauzată de raportări fictive, cei de la Garda Financiară au calculat o lipsă de circa 2,5 milioane tone, care ar fi furate. Care este adevărul rămâne de văzut. Unele surse susțin că anchetatorii ar fi primit un pont și anume acela de a verifica livrările microcarierelor private din zona Jilț. Se pare că unele dintre acestea au livrat către CE Craiova o cantitate mult mai mare de cărbune decât au exploatat, lucru simplu de verificat dacă se face o expertiză tehnico-economică la microcarierele cu pricina. Dacă informația se confirmă, atunci plusul nu poate să provină decât din cantități sustrase de la SNLO.

Lavinia Șandru, atac la Băsescu

Șeful statului Traian Băsescu a refuzat în acest an să mai participe la festivalul de la Callatis, care a avut loc în prima jumătate a lunii august. Ieri, pe site-ul www.inpolitics.ro apare și motivul refuzului. Potrivit acestei surse, Băsescu a aflat din timp faptul că Lavinia Șandru, în calitate de director artistic și prezentator, pregătise un atac la adresa lui, care ar fi fost "plasat" direct de pe scenă, în văzul miilor de spectatori și a milioanelor de telespectatori. Lavinia Șandru a confirmat ieri informația, pentru Inpolitics, oferind amănunte extrem de interesante, totodată: "Chiar dacă eu nu am prezentat în toate serile festivalului, statutul de director artistic îmi permitea să intervin în orice moment pe scenă și să preiau microfonul. Aveam de gând, categoric, să îl "înțep" de pe scenă, i-aș fi adresat în direct, de la microfon, câteva cuvinte, care ar fi început cu "Bine ați venit pe centură" și tot așa...În plus, plănuisem să îl invit pe scenă și pe domnul Mircea Geoană, pentru câteva cuvinte adresate publicului, dar, domnia sa  fost modest și a refuzat. Mai mult ca sigur, președintele a aflat de intențiile mele și a preferat să nu riște".

Agentul Popescu

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: