Guvern interimar, urmat de unul minoritar

Jocurile s-au făcut. Ministrul Nica este revocat şi odată cu el pleacă şi ceilalţi miniştri PSD în semn de solidaritate. PDL rămâne până la primul tur al alegerilor prezidenţiale singur la putere, iar miniştrii lui vor fi călare pe câte două ministere. Urmează un guvern minoritar făcut cu UDMR, care se va duce în Parlament pentru învestitură. Udrea a avut dreptate! Dacă nu vor obţine nici a doua oară învestitura urmează dizolvarea Parlamentului.

Între timp, Băsescu va fi preşedinte. Din momentul în care Geoană a anunţat demisia miniştrilor lui din actualul guvern şi-a semnat şi condamnarea. Nu mai are nici presupusa şansă bazată pe „doi şi un sfert”, pentru că miniştrii demisionari şi-au luat  cu ei şi şeful mult discutatei unităţi de informaţii. Chiar dacă şi-au luat cu ei şi dosarele de care tot aminteau, orice dare pe goarnă va duce la procese răsunătoare. Plecarea PSD de la guvernare nu-i eliberează de responsabilităţi, ci doar îi culpabilizează într-un mod mai mult decât ruşinos. PSD a pierdut ministerul internelor, minister de care se leagă tot felul de zvonuri care se învârt în jurul „ajustării” alegerilor, iar campania lui Geoană se baza pe ajutorul acestuia.  Fără el, Geoană nu mai poate fi nimic. Aşa se explică de ce au încercat un ultim gest de frondă prin demisia în bloc a miniştrilor lor. Ce a fost de demonstrat s-a demonstrat. Băsescu le-a luat jucăria, iar ei s-au supărat şi s-au dus acasă. Va urma o schimbare rapidă a prefecţilor susţinuţi de PSD în mai mult de jumătate din judeţe. Din mers se vor schimba şi principalii şefi de deconcentrate.

Moţiunea de cenzură pe care o vor introduce liberalii şi o va vota acum şi PSD nu va duce la căderea guvernului, pentru că o „combinaţie” de acest fel nu se pune la cale decât dacă ţi-ai făcut rost de toate atuurile pentru a câştiga. Totdeauna există o apetenţă mare a politicienilor pentru trădare, iar cei din actuala opoziţie nu sunt uşi de biserică. Practic Băsescu va alerga în cursa electorală de unul singur şi e greu de crezut că va ieşi pe locul doi. Rămâne de văzut cât ne vor costa pe noi aceste jocuri din care Geoană a ieşit bătut înainte de păruială.

Întorcându-ne la miniştrii PDL rămaşi călare pe câte două ministere, aproape că te bufneşte râsul dacă situaţia nu ar fi de plâns. Bursa zvonurilor îi dădea ieri pe Videanu de la economie  ministru şi la sănătate şi mi se pare corect. Economia este aşa de bolnavă încât are mare nevoie de tratament cu vitamine sau măcar de o injecţie. Sperăm să nu fie letală!  Lui Berceanu i se mai dădea şi agricultura şi pe bună dreptate pentru că trenurile lui se răstoarnă toate pe ogoarele patriei. Pe Stănişoară îl pasc externele deoarece în ţară nu l-a auzit nimeni vorbind! Udrea este cea mai câştigată pentru că i se dă şi ministerul mediului pe principiul că turism fără mediu nici că se poate!  Sandu de la comunicare va primi relaţia cu parlamentul pentru că având o relaţie proastă de comunicare se speră că nu se va dezminţi nici acolo. Lui Pogea i se dă şi munca pentru a-i scuti pe pensionari şi pe bugetari de două pichetări. De acum se vor strânge la un singur minister de unde le va spune ministrul că nu sunt bani.  Ministerul educaţiei i s-a rezervat  lui Boc, care ca sarcină să-l aducă pe Vanghelie la şcoală numai să nu se mai facă de râs în discursurile de peste patru ani când va candida la preşedinţie. Se pare că doar lui Plăcintă nu i s-a dat, ci i s-a luat! Şi uite aşa o vom duce până după primul tur, când iar o vom lua de la capăt cu veşnica problemă: cui şi ce minister să-i dăm. După ce s-a ales praful de mândreaţa de guvern născut, nu făcut, pentru binele nostru  aşteptăm cu interes să se întâmple acelaşi lucru şi cu actualul parlament, iar la anul care vine să ne fie şi mai… bine-!

Vizualizări: 103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: