Guvernul suprastatal

Guvern economic european. Asta este ultima scorneală a lui Merkel şi Sarkozy în materie de soluţii anticriză. Limitarea deficitului în toate ţările Uniunii, care ar  trebui impusă prin Constituţia fiecărei ţări, este o altă soluţie transmisă după întâlnirea celor doi. A doua soluţie nu pare prea nouă pentru noi pentru că nu cu mult timp în urmă preşedintele Băsescu a propus-o ca făcând parte dintr-un pachet de măsuri care să limiteze, trateze şi să prevină valurile crizei actuale şi a celor viitoare. E drept că Opoziţia a sărit ca arsă, dar s-ar putea ca ceea ce nu am vrut să facem de bunăvoie să fim obligaţi să facem ca sarcină de la UE. Taxe şi impozite pe tranzacţii financiare şi multe alte lucruri au fost discutate de cei doi lideri ai UE fără să se dea publicităţii alte amănunte despre cum şi ce se va face. Criticii spun că un guvern economic european este primul pas către un guvern economic mondial, care ar contura oarecum noua ordine mondială despre care se vorbeşte de atâta timp. Adepţii acestei formule de guvern economic european spun că acest lucru este firesc atâta timp cât deocamdată UE pare mai mult o confederaţie decât o uniune. Nu ştiu ce va fi peste câţiva ani, dar cu siguranţă ţările nordice şi Anglia nu vor fi de acord cu acest guvern în care probabil Franţa şi Germania ar avea un loc privilegiat. Oricum va fi, cert este că fără o politică economică unitară trasată de la un singur centru nu cred că se mai poate face mare lucru în această Europă bântuită de tot felul de fantome. Pentru noi, un guvern economic unitar nu cred că va fi mare lucru pentru că oricum politica noastră economică se face în altă parte, de cei care au bani. Cred că greutatea pentru formarea acestei structuri suprastatale este mai degrabă o chestiune de orgolii şi de obişnuinţa câtorva state de a da ora exactă. Până atunci ar trebui să remarcăm faptul că se apropie momentul în care globalizarea va fi din ce în ce mai concretă, iar ceea ce părea atât de îndepărtat este din ce în ce mai aproape.  În condiţiile în care acest guvern aflat la nivel de idee deocamdată se va contura cred că nouă ne va reveni sarcina de a executa deciziile hotărâte de membrii guvernului, în care e posibil ca şi noi să avem un ministru chiar dacă este greu de crezut. Oricum, în 10-15 ani lumea va arăta de nerecunoscut pentru cei care acum sunt sau se pregătesc de pensie….

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: