Habitu, trimis în judecată. Vezi probele procurorilor!

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, în stare a arest preventiv, a inculpatului Şerban Doru Aristică, cunoscut sub numele de Habitu, pentru comiterea infracţiunilor de: evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin.1 lit.a şi de art. 9 alin.1 lit.b  din Legea nr. 241/2005; şantaj, prevăzute de art. 194 alin.1 şi ar. 194 alin. 1 şi 2 din Codul penal; spălare de bani, prevăzută de art. 23 alin.1 lit.a din Legea nr. 656/2002; lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin.1 din Codul penal şi cămătărie, prevăzută de art. 3 alin.1 din Legea nr. 216/2011.

        Din probatoriul administrat în cauză de organele de urmărire penală a rezultat că inculpatul a exercitat acte de constrângere prin ameninţarea părţilor vătămate F.R.D. şi F.M. cu violenţe fizice, moartea şi dezvăluirea unor fapte compromiţătoare pentru persoana ameninţată sau pentru soţul acesteia, săvârşind infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin.1 şi 2 din Codul penal.

        Totodată, inculpatul Şerban Doru Aristică a împiedicat pe partea vătămată F.R.D. să părăsească locuinţa sa la data de 21.10.2010, ameninţând-o şi constrângând-o să redacteze şi să semneze un înscris în care recunoştea primirea sumei de 20.000 de euro şi se obliga să lase în garanţie un autoturism marca Mercedes Benz S500, săvârşind astfel infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin.1 din Codul penal şi şantaj, prevăzută de art. 194 alin.1 din Codul penal.

        De asemenea, inculpatul Şerban Doru Aristică a dat bani cu dobândă ca îndeletnicire, după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/16.11.2011, numitului D.T.D. şi pretinde în continuare restituirea dobânzilor oneroase stabilite, săvârşind infracţiunea de cămătărie.

        Acelaşi inculpat a comis infracţiunea de spălare de bani schimbând şi transferând sume de bani, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi evaziune fiscală, pentru a ascunde originea ilicită a acestora.

        Inculpatul Şerban Doru Aristică a dispus înregistrarea în contabilitatea firmei S.C. D... S.R.L. a unor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la plata obligaţiunilor fiscale faţă de stat, prejudiciul adus în acest mod bugetului de stat fiind în sumă de 26.698 lei reprezentând T.V.A. ce a fost dedusă în mod ilegal.

        Acelaşi inculpat nu şi-a declarat veniturile, ascunzând sumele impozabile în vederea sustragerii de la plata impozitului de venit cu suma de 345.512 lei.

        Inculpatul Şerban Doru Aristică a fost reţinut preventiv în cauză de către organele de urmărire penală pentru 24 de ore, prin ordonanţa din data de 6 martie 2012, iar începând cu data de 12 martie inculpatul este arestat preventiv, prin hotărârea Curţii de Apel Craiova, arestarea acestuia fiind prelungită ulterior, în condiţiile legii.

Biroul de presa

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: