Handbaliştii vor să bată Ştiinţa Bacău

Echipa de handbal a clubului Energia merge ceva mai bine, dar nu grozav. A pierdut la Dinamo în precedenta etapă, iar azi are nevoie mare de victorie contra Ştiinţei Bacău.

Spre deosebire de cei de la baschet, handbaliştii Energiei au ca şi asigurat locul în play-off. Andrieş nu vrea să termine totuşi pe locul 6 pentru a nu fi nevoit să joace cu HCM Constanţa.

Nevoiţi să câştige cu Bacău

Eşecul cu Dinamo a diminuat drastic din şansele Energiei de a termina mai sus de locul 5. Nici acesta din urmă nu ar fi rău, dar gorjenii trebuie să-şi facă griji în privinţa rivalilor de la Odorhei. O victorie azi de la ora 18:00 acasă cu Ştiinţa Bacău ar fi o gură perfectă de aer. "Ne aşteaptă un examen extrem de dificil în faţa celor de la Bacău. Este o echipă foarte bună a handbalului românesc. Trebuie să recunoaştem că suntem datori, atât iubitorilor de handbal din Tg-Jiu, cât şi conducătorilor acestui club, în urma celor două meciuri din campionat disputate în acest an. Sper ca vineri toată lumea să fie mobilizată, începând cu mine şi până la maseur. Cu Bacăul vreau o mobilizare exemplară, să facem un meci bun şi să câştigăm", a explicat Andrieş la conferinţa de presă. Meciul cu Ştiinţa Bacău e transmis în direct şi la TV pe canalul Digisport 2.

Au salariile blocate ?

După meciul pierdut la Dinamo s-a scris în presă că handbaliştii ar avea salariile blocate de către preşedintele Andrei Maioreanu. Acesta i-a certat serios pe handbalişti la finalul acelui meci, dar Andrieş neagă că el şi elevii săi ar avea conturile blocate dacă nu bat pe Ştiinţa Bacău. "Referitor la speculaţiile conform cărora preşedintele Andrei Maioreanu ar fi condiţionat blocarea sau deblocarea salariilor de rezultatul meciului cu Bacăul, pot să vă spun că sunt simple speculaţii. După meciul de la Dinamo nu s-a spus nimic despre blocarea salariilor, chiar dacă preşedintele a fost supărat pe joc şi rezultat. Înainte de a pleca de la Bucureşti, a avut loc o discuţie cât se poate de normală, obiectivă. Preşedintele Maioreanu ne-a cerut să ne mobilizăm la meciul cu Bacăul. Nu s-a pomenit niciun moment de blocarea salariilor. Orice meci este important. Se mai poate urca în clasament. La ora actuală suntem pe locul 5, calificaţi în play-off, dar ne dorim să ne consolidăm această poziţie şi chiar să urcăm în clasament", a comentat Liviu Andrieş.

Vizualizări: 158

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: