Hidroelectrica, listată în şase luni

Listarea Hidroelectrica ar putea avea loc în maximum șase luni și poate fi una dintre cele mai profitabile listări pe care statul român le-a făcut vreodată, consideră ministrul Energiei, Victor Grigorescu, subliniind însă că nu ar vrea să speculeze în ceea ce privește termenul.
"Este greu să stabilești un termen limită pentru listare, pentru că, dincolo de elementul tehnic, mai trebuie analizată și conjunctura de piață. Eu cred că această listare se va întâmpla probabil în interval de maximum 6 luni, dar nu aș vrea să speculez, pentru că noi trebuie să alegem cel mai bun moment din piață", a afirmat șeful de la Energie, într-o emisiune la Digi24, întrebat care este termenul limită pentru listarea acestei companii.
Potrivit lui Grigorescu, înaintea procesului de listare trebuie clarificate o serie de aspecte tehnice. El a dat asigurări că în acest moment se lucrează "cu motoarele turate la nivelul mai multor comisii și comitete tehnice". Întrebat care ar fi, din punctul său de vedere, pragul după care ar considera listarea Hidroelectrica un succes, Victor Grigorescu nu a dorit să avanseze nicio cifră. "Ar fi nepotrivit din partea mea să comentez orice legat de preț, pentru că aceasta este o informație privilegiată și, sigur, poate una dintre cele mai sensibile informații într-un proces de listare. Ce pot să spun, este că am convingerea că Hidroelectrica poate să fie una dintre cele mai profitabile listări pe care statul român le-a făcut vreodată. Este în regimul ăsta de preț", a răspuns el. (A.P.)

Vizualizări: 289

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: