E greu să fii băsist în zilele astea. Pedelist am convenit deja că era greu să fii încă de acum 2-3 ani. Băsismul rămăsese însă mica fortificație a presei intelectuale de dreapta. Apărându-se cu valori ca principiile occidentale, independența justiției, schimbarea mentalităților, modernizarea țării cu prețul a încă niște ani de foame ș.a.m.d., rezistența băsistă a dus un război de gherilă împotriva febrei roșii care, pe măsură ce PDL-ul se afunda tot mai mult în penibil, începea să acapareze țara. Cu dreapta românească năucă între gelurile lui Ungureanu și sânii tot mai lăsați ai Elenei, Traian Băsescu rămăsese ultima speranță a anti-USL-iștilor convinși, un luptător din munți care, credeau cei care îi secondau tonul agresiv, va lupta până la moarte împotriva revenirii comuniștilor, chit că și el a fost unul.

Virulența președintelui din campania recent încheiată i-a încurajat și pe țuțării săi întru idei, care și-au ridicat glasul și-au lătrat mai vârtos, mai determinat, mai convinși că binili va învinge. Dar regele leu s-a trezit învins de pisoiaș, iar susținătorii leului au simțit lovitura în propriile măruntaie. Chiar și pentru un leu, să înghită în aceeași zi, pe lângă cunoscutul porc, și niște varani, măgari, hiene și viermi, e prea mult. Dar leul a făcut-o. A acceptat înfrângerea și voința majorității fără să miaune. Greu de convins chiar și de către europenii care până recent le erau aliați că poate, totuși, s-au înșelat, băsiștii s-au trezit lăsați într-un ofsaid uriaș de președintele în combativitatea căruia își puseseră ultimele speranțe.

Ce să mai zică acum Cristoiu sau Turcescu? Ce să mai facă Andreea Pora? Nici măcar intelectualul lui preferat, Cărtărescu, nu cred că l-ar mai putea scoate pe Băsescu din butoiul plin cu o zeamă urât mirositoare în care s-a afundat fără să riposteze, până la nas, încercând din răsputeri să țină măcar gura închisă. Cu ocazia discursului mieros al lui Ponta, dispus să colaboreze și cu Cioacă, dacă e nevoie, pentru asigurarea unei guvernări liniștite și nederanjate de presă, justiție sau partenerii europeni, băsiștii s-au convins că, într-adevăr, doar ăia care tac reușesc să rămână filosofi la sfârșitul zilei.