Horoscop

Valabil pe 19 ianuarie

Berbec: Este mult de lucru la serviciu, dar nu prea aveți chef. Ar fi bine să apelați la ajutorul colegilor, pentru că organismul este slăbit. Se pot accentua afecţiuni ale sistemului digestiv şi ale extremităţilor picioarelor. Evitați, pe cât posibil, consultaţiile şi analizele medicale, deoarece pot interveni erori de diagnostic şi tratament.

Taur: Activităţile comune cu persoana iubită sau cu copiii au succes astăzi, chiar dacă, pe alocuri, mai pot interveni discuţii aprinse, neînţelegeri sau divergențe de opinii pe chestiuni financiare. Este bine să evitaţi polemicile, deoarece subiectivismul este accentuat. Priviți partea plină a paharului relaţiilor sentimentale, pentru că este frumoasă, interesantă şi de bun augur.

Gemeni: Dorinţa de a sta acasă, alături de cei dragi este mare, dar este posibil să aveți multe treburi de rezolvat fie la serviciu, fie în diverse alte locaţii. Organizaţi-vă timpul şi priorităţile, astfel încât să le împăcați pe toate. Membrii familiei vă sprijină prea puţin, de aceea nu vă bazați prea mult pe ei astăzi.

Rac: Activităţile intelectuale au succes numai dacă sunt programate sau începute acum câteva zile. Puteți finaliza cu succes diverse demersuri profesionale, care necesită întocmirea unor documente, comunicarea cu persoanele străine, dar de care aveți nevoie pentru locul de muncă. Fiți prudent şi la nevoie cereți sprijinul unor colegi sau cuiva din anturajul familial.

Leu: Sunt posibile cheltuieli sau discuţii importante legate de veniturile salariale. Cumva vă descurcați cu banii, plata muncii depuse la serviciu este la zi şi suficientă, însă pot apărea temeri legate de viitoarele câştiguri. Sunt momente bune pentru a vă gândi la variante noi de lucru, care să vă aducă beneficii.

Fecioară: Sunteți emotiv şi cu greu vă intră cineva în voie. Liniştiți-vă, evitați provocările şi ocupați-vă numai de activităţi uşoare. De mare folos vă sunt tratamentele de îngrijire corporală sau achiziţionarea unui obiect vestimentar dorit demult.

Balanţă: Sănătatea este vulnerabilă şi de aici apărea dorinţa de interiorizare şi odihnă. Ocupați-vă numai de treburile prioritare şi la nevoie cereți sprijinul celor dragi. Plimbați-vă în aer liber, înconjurați-vă de lucruri frumoase şi de oameni de încredere. Sfaturile lor vă aduc alinare, idei bune şi încrederea că veți depăşi toate situaţiile neplăcute în care sunteți implicat.

Scorpion: Ziua aduce multe neplăceri în relaţiile cu prietenii şi cu persoanele din segmentul profesional. Feriți-vă de aceste persoane şi, mai ales, evitați să povestiți slăbiciunile şi intenţiile de viitor. Sunt favorizate acţiunile discrete, departe de ochii celorlalţi. Dacă simţiți nevoia să discutaţi cu cineva, căutați persoanele care s-au dovedit de încredere până acum şi care au o mentalitate pozitivă.

Săgetător: Interesantă zi pentru relaţiile cu şefii sau cu alte persoane cu funcţie din diverse instituţii oficiale. Sunt posibile discuţii aprinse şi retrospective ale activităţii profesionale de la locul actual de muncă. Sunt momente în care puteți afla părerile adevărate ale colegilor şi şefilor despre dumneavoastră şi prestaţiile profesionale.

Capricorn: Componenta mentală este foarte activă şi există riscul să vorbiți mult şi fără rost. Ar fi bine să ascultaţi discuţiile altora şi eventual să notați anumite informaţii. Printre banalităţile cotidiene se vor strecura frânturi de adevăruri, de care aveți nevoie atât la locul de muncă, cât şi în relaţiile cu cei dragi.

Vărsător: Capitolul financiar vă poate da bătăi de cap, mai ales aspectele privitoare la cheltuieli comune pe facturi, taxe, servicii sau moşteniri. Selectați priorităţile şi evitați hazardarea în investiţii care depăşesc puterea de câştig. Sunt momente importante în care aveți şanse să puneți anumite limite vizavi de bugetul comun cu alţii.

Peşti: Unele colaborări sau înţelegeri cu partenerul de viaţă se pot răsturna spectaculos astăzi. Este bine să luați aminte la spusele celorlalţi, însă vorbiți strictul necesar. Chiar dacă unele aspecte parteneriale vă displac, aveți încredere în providenţă că vă ajută discret, din umbră.

Vizualizări: 1,076

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: