Horoscop

Valabil pe 20 decembrie

Berbec: O să puteţi urgenta semnarea unor acte, ca să nu vă prindă anul nou cu situaţiile neîncheiate că n-o să mai faceţi niciun progres. E ceva nou în lucru şi poate până la sfârşitul lui ianuarie o să-i daţi drumul, şi-or să vă mai ajute şi alţii, şi o să daţi lovitura în afaceri.

Taur: Se poate să găsiţi în ultima clipă cazare de revelion, aşa cum, la fel de bine vă pot invita prietenii şi să staţi 2-3 zile la ei. Vin bani, faceţi plăți, aprovizionarea, aveţi multe de făcut şi n-o să vă lăsaţi până nu terminaţi tot ce v-aţi propus, că lista e lungă şi în continuare.

Gemeni: Bani, aţi mai avea de luat şi e bine să vă-ntindeţi antenele să aflaţi ce au de gând datornicii şi sunaţi-i. Oferte de job, poate fi şi o colaborare care să sune bine şi să vă aducă acel surplus financiar care vă lipsea şi fie ziceţi DA, fie mai amânaţi până în ianuarie.

Rac: Cineva de care vă e dor şi-anunţă vizita şi o să puteţi pleca vreo câteva zile la munte, la relax. O să luaţi semnături, veţi recupera şi banii pe care trebuia să-i primiţi cu mai mult timp în urmă şi o să vă puteţi atinge obiectivele pentru care aţi muncit nu glumă.

Leu: E posibil să mai vină nişte bani despre care nu ştiaţi şi o să vă descurcaţi cu toate cheltuielile acestei perioade. Se poate să vă implicaţi în organizarea unei petreceri, poate fi şi pentru copii, sau o fi revelionul şi o să iasă totul bine că sunteţi maeştri de ceremonii.

Fecioară: Cineva tânăr, care vă ia drept model o să vrea să vă întrebe diverse lucruri utile, mai ales pentru momentul ăsta al sărbătorilor. Încă mai aveţi de schimbat câte ceva prin casă, reorganizaţi un pic spaţiul, ca să vă puteţi desfăşura de Crăciun şi de anul nou, dacă mai vin şi rudele, părinţii.

Balanță: O să mai faceţi nişte drumuri ca să vă asiguraţi că nu vă lipseşte nimic de sărbători, dar puteţi rezolva şi cu online-ul. Poate abia acum o să luaţi nişte lucruri de la reparat, printre care şi maşina, de care-o s-aveţi mare nevoie la drum, că poate plecaţi pentru câteva zile.

Scorpion: Apare cineva care o să insiste să faceţi măcar revelionul împreună, dacă nu şi Crăciunul, şi dacă e loc liber în inima voastră, vă daţi acceptul. Sunt nişte oameni interesaţi de voi şi o să vedeţi ce-aţi putea lucra împreună, ca să fie convenabil, să nu fie un volum prea mare de muncă.

Săgetător: E cineva care nu se dă dus, că tot pe voi vă vrea şi dacă i-aţi păstrat locul în inima voastră o să faceţi echipă. Vă caută diverse persoane care vor să şi lucraţi împreună, să vă şi plimbaţi, să vă faceţi program comun de sărbători şi să petreceţi un timp de calitate împreună.

Capricorn: Vi se fac oferte de lucru şi dacă nu sunteţi prinşi cu alte treburi o să vă gândiţi dacă vi se potriveşte vremea. O să vă armonizaţi cu partenerul de cuplu şi n-o să mai simţiţi greul, singurătatea, o să vă meargă mai bine, că viaţa de cuplu e frumoasă.

Vărsător: Prietenii vor să petreceţi sărbătorile împreună şi dacă nu v-aţi făcut programul poate-i includeţi şi pe ei c-o să vă simţiţi bine. Se pare c-o să le-ntindeți o mână de ajutor unor oameni care nu se descurcă prea bine şi o să vă ocupaţi şi de casă, mai luaţi lucruri noi şi aruncaţi din cele vechi.

Pești: Sunt câteva aspecte pe care trebuie să le lămuriţi - urgent - la serviciu, ca să vă puteţi lua banii. Vă simţiţi gata pregătiţi să luaţi cu asalt un nou domeniu, să atrageţi privirile, admiraţia celorlalţi asupra voastră, să vă relansaţi.

Vizualizări: 1,601

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: