Horoscop

Berbec

Apar rezultatele bunei colaborări cu un partener de afaceri. Împreună, reuşiţi să terminaţi o lucrare importantă. După-amiază sunteţi nemulţumit din cauza relaţiilor sentimentale. Un prieten vă ajută să treceţi mai uşor peste acest moment. Vă sfătuim să acordaţi mai mult timp odihnei şi activităţilor casnice.

Taur

După o perioadă nu tocmai favorabilă, lucrurile merg mai bine pe plan sentimental. S-ar putea să vă îndrăgostiţi la prima vedere. Vă recomandăm să fiţi sincer. Spre seară, mergeţi în vizită la prieteni. Încercaţi să nu monopolizaţi discuţiile!

Gemeni

Sunteţi puţin indispus din cauza problemelor financiare. Aveţi un randament foarte bun, mai ales în activităţile intelectuale. Vă recomandăm să vă dedicaţi studiului, proiectelor de viitor sau consolidării relaţiilor de afaceri. Sunt şanse să vă faceţi noi prieteni. Puteţi să vă bazaţi pe intuiţie.

Rac

Dimineaţa aveţi multe probleme de rezolvat. Chiar dacă sunteţi în formă şi aveţi spor, vă sfătuim să nu refuzaţi ajutorul celor din jur. Spre seară, primiţi de la o persoană mai în vârstă din familie un cadou sau o sumă de bani.

Leu

Dimineaţa sunteţi foarte bine dispus şi aveţi succes în activităţile casnice şi în societate. S-ar putea să nu fiţi prea mulţumit de situaţia financiară. Seara, sunteţi în centrul atenţiei la o petrecere. Vă sfătuim să evitaţi glumele ce ar putea să deranjeze.

Fecioara

Sunteţi foarte inventiv şi vă descurcaţi foarte bine în afaceri. Investiţiile pe care le aveţi în vedere vă pot aduce mari satisfacţii în curând. Vă sfătuim să nu trataţi cu superficialitate problemele partenerului de viaţă. Spre seară, aveţi ocazia să discutaţi mai mult.

Balanţă

Cu farmecul dumneavoastră deosebit, atrageţi admiraţia celor din jur. Aveţi mari şanse de reuşită în activităţi comerciale. Sunt favorizate şi investiţiile pentru casă. Vă sfătuim să evitaţi discuţiile în contradictoriu cu o persoană mai în vârstă din familie.

Scorpion

Începeţi o activitate care vă va aduce câştiguri frumoase şi satisfacţii profesionale. La serviciu sunteţi în formă şi munciţi mai mult, spre nemulţumirea colegilor. Nu încercaţi să vă depăşiţi limitele! Riscaţi să vă îmbolnăviţi sau să vă accidentaţi.

Săgetător

S-ar putea să plecaţi într-o scurtă delegaţie, anunţată în ultimul moment. În ciuda dificultăţilor, reuşiţi să vă descurcaţi foarte bine. Relaţiile sentimentale sunt puţin tensionate. Vă sfătuim să aveţi răbdare cu partenerul de viaţă, până vă înţelege şi vă acceptă situaţia.

Capricorn

Astăzi sunteţi plin de energie. Dacă sunteţi invitat într-o excursie, vă sfătuim să nu pierdeţi ocazia. Nu vă mai gândiţi la cheltuieli! Meritaţi puţină relaxare. Evitaţi cearta cu o rudă mai în vârstă!

Vărsător

Se pare că începeţi pregătirile pentru concediu sau pentru o excursie. O rudă din partea partenerului de viaţă reuşeşte să vă indispună pe moment. Ascultaţi-o, pentru că sfaturile sale ar putea să vă fie utile! Spre seară, când se mai liniştesc apele, sunteţi dispus să plecaţi într-o scurtă vizită la prieteni.

Peşti

Dimineaţa, o veste bună: urmează să primiţi bani. Puteţi să vă faceţi planuri de viitor şi să vă întâlniţi cu prietenii. Staţi excelent la capitolul comunicare. Vă recomandăm să nu-i neglijaţi pe cei mici.

Vizualizări: 73

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Monden:

Citește și: