Horoscop

Berbec
Vă impuneţi tot felul de reguli şi interdicţii în viaţa privată vrând parcă să vă pedepsiţi pentru toate lucrurile nesăbuite pe care le-aţi făcut până acum. În acest context agitat, relaţiile cu cei din jur întâmpină tot felul de obstacole. Taur
Uneori este necesar să spuneţi lucrurilor pe nume şi asta chiar dacă adevărul va supăra foarte multă lume. Mărturisirile extrem de sincere nu fac altceva decât să vă trieze mult mai rapid prietenii.

Gemeni
Iniţiativele de a obţine unele bunuri sunt astăzi zădărnicite de unele persoane la care nu v-aţi fi gândit. În aceste condiţii, sunteţi prins cu garda jos şi nu ştiţi cum să reacţionaţi. Totuşi, lăcomia care vă cuprinde nu poate fi de bun augur, indiferent de ceea ce vă fac ceilalţi.

Rac
Începeţi să vă îndoiţi de onestitatea celor din casă pentru că nu vi se dau detalii despre activităţile pe care le desfăşoară. Vă imaginaţi tot felul de lucruri extrem de grave şi, în cele din urmă, ajungeţi să nu mai aveţi somnul liniştit de altădată.

Leu
Sunteţi bântuit de amintiri şi nostalgii. Parcă vremurile trecute vă par mai bune decât cele pe care le trăiţi acum. Vă învârtiţi într-un cerc vicios, iar randamentul este cât se poate de scăzut. Şefii nu vor scuze şi motive, ci un creier limpede, aşa că întoarceţi-vă rapid la prezentul solicitant.

Fecioară
Vă aflaţi în faţa unui drum care dintr-un motiv sau altul se încheie. Aveţi senzaţia că, după acest final, nu mai există început şi de aceea plutiţi în derivă. Chiar dacă aşa este în acest moment, gândiţi-vă la cât de mult vă poate ajuta o analiză atentă faţă de tot ceea ce s-a întâmplat până acum.

Balanţă
Azi vă oferiţi mici plăceri nevinovate cum ar fi un preparat culinar pe care nu l-aţi mai avut demult în meniu sau un pahar din vinul favorit. Indiferent cât sunt de uimiţi ceilalţi de dumneavoastră, nu prea vă pasă ce au ei de spus. Aşa că, îndreptaţi-vă atenţia spre partener, el este singurul care vă poate aduce astăzi zâmbetul pe buze.

Scorpion
Sunteţi într-un moment romantic al existenţei, dar gesturile nu sunt răsplătite de partener aşa cum v-aţi aşteptat. Când veţi înceta să aşteptaţi răsplata pentru fiecare gest frumos pe care îl faceţi atunci vă veţi bucura mai mult de relaţia în care vă aflaţi

Săgetător
Daţi dovadă de o ambiţie fără margini. Faptul că unii sunt ipocriţi vă deranjează peste măsură şi nu ştiţi dacă ar fi bine să spuneţi mai departe ceea ce aflaţi sau, din contră, să vă faceţi că nu aţi auzit. Uitarea poate fi o soluţie dacă vă gândiţi la ceea ce vor simţi cei vorbiţi pe la spate, însă nu este una pe termen lung, căci veţi fi următoarea „victimă“.

Capricorn
Tot ce spuneţi astăzi pare o răbufnire de orgoliu, iar vorbele poartă în ele o urmă de invidie. Cei care vă ascultă nu îşi fac o impresie prea bună, astfel că ar fi mai bine să ţineţi unele comentarii pentru dumneavoastră. Dacă nu vă puteţi abţine atunci măcar folosiţi argumente pentru ceea ce spuneţi.

Vărsător
Da, este important să fiţi sociabil, azi! Renunţaţi la rigiditatea pe care o afişaţi de obicei şi încercaţi să treceţi peste o situaţie cât se poate de neplăcută, cu încredere şi cu un zâmbet larg pe buze.

Peşti
Duceţi lipsa unei persoane dragi pe care din prea mult orgoliu nu aţi mai căutat-o. Astăzi vă simţiţi tentat să îi daţi un semn de viaţă cu speranţa că veţi primi un răspuns pozitiv şi totul va reveni la normal, aşa cum era înainte să vă comportaţi pueril.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: