Ianăşi poate reveni la primărie

Primarul din comuna Vladimir, trimis în judecată pentru abuz în serviciu, a primit joi o veste bună din partea judecătorilor. Ion Ianăşi scapă de controlul judiciar, aceeaşi măsură fiind luată şi în cazul celorlalţi patru inculpaţi din dosar. Este vorba de dirigintele de șantier, reprezentanți ai Primăriei Vladimir şi de patronul firmei constructoare, GatMat Prod.

„În baza (…) revocă măsura controlului judiciar dispusă în prezenta cauză faţă de inculpaţii: Ianăşi Ion; Pasăre Daniel-Vasile; Popescu Liviu-Ion; Sucitu Gheorghe şi Mieluşanu Gheorghe. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, azi, 11.07.2019”, potrivit sentinţei Tribunalului Gorj.

Primarul este acuzat că a plătit lucrările de reabilitare a podului de lângă biserica din Andreeşti înainte ca acestea să fie începute. Prejudiciul în acest caz este estimat la 270.000 de lei. La sfârşitul lunii aprilie, după o noapte petrecută în arest, Ianăşi a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, având interdicţie de a-şi exercita funcţia. Dacă sentinţa de joi rămâne definitivă, Ianăşi poate reveni la primărie.

Vizualizări: 1,114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: