Iani Gârbaciu intră în politică

Iani Gîrbaciu, fiul directorului de la Şcoala Populară de Artă Viorel Gârbaciu, va conduce organizaţia de tineret a Partidului Liberal Reformator (PLR) Gorj, condus aici de Radu Angheloiu şi la nivel naţional de Călin Popescu Tăriceanu.

Iani Gârbaciu a confirmat implicarea în noul proiect politic pe care îl ia ca pe o provocare. „Este o nouă provocare. Eu am fost obişnuit să mă implic în toate proiectele pe care le am şi aşa voi face şi acum. Am fost chemat de oameni în care am încredere şi pe care-i cunosc de mult să mă ocup de organizaţia de tineret a acestui partid. Am hotărât să mă implic şi în politică. Nu am mai fost până acum în nici un partid politic. Este ceva nou, dar este o provocare şi mă voi ocupa de organizaţia de tineret. Sper să reuşesc să fac ceva, aşa cum am reuşit, cred eu, şi la Şcoala Populară de Artă“, a declarat Iani Gârbaciu.

Acesta este absolvent de Sociologie şi Ştiinţe Politice şi de doi ani este purtător de cuvânt la Şcoala Populară de Artă Târgu Jiu, implicându-se în organizarea câtorva evenimente de anvergură din municipiu. Acesta va fi prezentat oficial, astăzi, în conferinţa de presă a PLR Gorj. La întâlnirea cu presa vor fi prezenţi Radu Angheloiu, preşedintele interimar, dar şi Dorel Chiriţescu, Dorin Taşcău, Marcel Şandru şi Radu Leonard. Cei mai mulţi dintre ei sunt liberali plecaţi din PNL Gorj pentru a forma la nivel de județ Partidul Liberal Reformator al lui Călin Popescu Tăriceanu.

Vizualizări: 251

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: