Ilie Sârbu, soluţia de compromis

Nici nu s-au încheiat bine alegerile, că PSD a şi dat prima lovitură sub centură liberalilor. A anunţat public că va începe negocierile cu UDMR pentru formarea Guvernului. Ungurii pot sta liniştiţi, că iar vor fi la guvernare, chiar dacă nu vor obţine autonomia teritorială la care vizează, măcar vor obţine avantaje pentru personajele lor importante. Liberalii au rămas cu gura căscată şi au anunţat că nici nu se pune problema ca ungurii să fie alături de ei la guvernare şi că acest lucru nu s-a discutat în alianţă. Şi asta nu a spus-o Ludovic Orban, ci chiar liderul partidului, Crin Antonescu.

În aceste condiţii, nu ne rămâne decât să credem că social democraţii vor să-şi caute o altă majoritate şi sunt semne că o dau cotită. Dacă  PSD va fi la guvernare cu UDMR şi fără PNL, atunci nu ne rămâne să credem că nici ARD nu e soluţie imorală pentru PSD, dacă vrea să modifice Constituţia, aşa cum a promis şi pentru care îi vor trebui două treimi din parlamentari.

În condiţiile în care ARD sau măcar PDL va intra la guvernare, atunci nu cred că preşedintele Băsescu va refuza să-l numească premier pe Ponta şi se va face de tot râsul în faţa întregii ţări, care aşteaptă cu sufletul la gură circul promis. Ca să ne distrăm până la capăt, că altceva tot nu ne mai rămâne de făcut după ce se va termina şi ultima vânzare din ce a mai rămas din economie, atunci Băsescu ar trebui să-l numească premier pe Ilie Sârbu. Şi de ce nu? Este şeful grupului parlamentar în cameră, îl urmează tot partidul când trebuie votat ceva, este parlamentar şi acum în această legislatură şi provine din partidul care a obţinut cele mai multe voturi la alegerile abia încheiate.

Ce o să mai zică Ponta atunci când Băsescu o să-l numească pe socrul său premier? Doar n-o să se apuce să-l împroaşte cu noroi şi să se bată în familie cu socrul pentru funcţie. De altfel, în perioada portocalie care a trecut  nu de mult, Sârbu era un personaj deplin deschis negocierilor cu oamenii pe atunci ai lui Boc, fapt ce nu ar surprinde pe multă lume. În felul acesta Băsescu ar rămâne un om de cuvânt că nu l-a numit pe Ponta, Ponta nu ar avea cum să se declare nemulţumit împotriva socrului său, PSD-ul ar fi satisfăcut că a obţinut prima funcţie în guvern, iar liberalii ar turba că s-ar simţi trădaţi. Să nu mai vorbesc de Voiculescu care nu şi-ar mai putea impune miniştrii săi în viitorul guvern, pentru că n-ar mai fi nevoie nici măcar de Antenele sale, având în vedere că alegerile au trecut.  Antonescu ar avea două şanse; să treacă subalternul lui Dragnea care l-a făcut parlamentar luându-l sub aripa sa protectoare, în altfel de caz probabil că ar fi avut mari emoţii şi surprize, sau să fie zburat de la conducerea partidului de propriii lui membri de partid care se vor simţi trădaţi şi de Antonescu şi de partenerii de coaliţie.

Oricum ar fi, cel care nu va avea o marjă de manevră prea mare tot Băsescu rămâne,  care va fi pus în situaţia de a lua decizii capitale atât pentru el ca om politic, cât şi pentru ţară.

Vizualizări: 180

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: