Iluminat public cu bani europeni

Iluminatul public din comuna gorjeană Negomir ridică mari probleme autorităților locale. Din cauză că este vechi, mereu apar avarii și este nevoie de intervenția firmei contractate de primărie. Din fericire, a fost obținută o finanțare pentru înlocuirea becurilor, însă nu în toată comuna.

Iluminatul public din comuna Negomir funcționează de aproximativ 10 ani. Pentru că mereu apăreau probleme, autoritățile locale au încheiat un contract cu o firmă pentru revizie și reparații. ”Contractul cu firma respectivă este de 30.000 de lei pe an. O dată la 2-3 luni vin să facă revizie și reparații acolo unde se impune. Ceea ce trebuie înlocuit implică alte costuri. În acest moment toată comuna este luminată, dar pentru că becurile sunt vechi au început să cedeze și tot mai des este nevoie să intervenim”, a precizat Tudor Oiță, primarul din Negomir.

Autoritățile locale au reușit să obțină o finanțare pentru înlocuirea becurilor, însă nu pentru toată comuna. ”Este vorba de o finanțare de 580.000 de lei și în primă fază o să fie înlocuite doar becurile de la drumul județean și poate intervenim și pe drumurile laterale. O să montăm pentru început 450 de lămpi pe led și sistemul de telegestiune. O să luăm în calcul și o suplimentare cu 200.000 de lei de la bugetul local și pentru restul comunei, asta dacă nu mai reușim să accesăm alte fonduri”, a mai spus Tudor Oiță.

Vizualizări: 1,072

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: